Campionatul European U21 2023. Rezultatele zilei. România este eliminată. Update

Naționala sub 21 de ani a României a fost eliminată din cadrul Campionatului European din faza grupelor după doar două jocuri. Tricolorii au pierdut sâmbătă duelul cu Ucraina (1-0), iar Spania a învins Croația cu scorul de 1-0, asigurându-și calificarea în sferturi alături de Ucraina.

Echipele naţionale U21 ale Portugaliei şi Ţările au încheiat la egalitate, scor 1-1, la Tbilisi, într-o partidă din cadrul grupei A a Campionatului European U21 găzduit de România şi Georgia.

Lusitanii au deschis scorul în minutul 20, prin Andre Almeida, care a înscris cu un şut superb, beneficiind de o pasa de la Pedro Neto. În continuare s-a jucat pe contre, iar olandezii au încercat să reintre în meci. Au făcut-o în minutul 78, la golul egalizator al lui Brian Brobbey, după un corner executat de Burger.

S-a încheiat în cele din urmă 1-1 după un meci în care arbitrul român Horaţiu Feşnic a acordat nouă cartonaşe galbene.

Echipa naţională U21 a Georgiei a încheiat la egalitate sâmbătă, la Tbilisi, scor 2-2, meciul disputat împotriva naţionalei U21 a Belgiei. Georgienii au revenit după ce au fost conduşi cu 2-0.

Georgia are patru puncte în clasamentul grupei A, urmată de Belgia – cu două puncte şi Ţările de Jos – tot două puncte. Pe ultimul loc al grupei este Portugalia, cu un singur punct.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed