Lovitură totală pentru Ianis Hagi! Tricolorul nu mai are nicio şansă. Ar putea să piardă EURO 2024. Fiul lui Gică Hagi nu mai prinde deloc echipa la Alaves. Şi în ultima etapă a fost rezervă neutilizată.
Ianis Hagi riscă să piardă echipa naţională şi EURO 2024. Asta pentru că nu mai joacă deloc la echipa de club. Edi Iordănescu i-a avertizat pe tricolorii care nu joacă. Vor pierde lotul pentru Germania.
Lovitură totală pentru Ianis Hagi!
Ianis Hagi a privit de pe bancă victoria celor de la Alaves, 3-0 cu Almeria, din etapa cu numărul 22 din La Liga. Samu Omorodion, de două ori și Luis Rioja sunt cei care au marcat pentru Deportivo Alaves în meciul cu Almeria din etapa 22 a primei ligi spaniole.
Ianis Hagi, fotbalistul adus împrumut de la Glasgow Rangers, a fost rezervă neutilizată. Edi Iordănescu vrea să convoace pentru EURO 2024 doar jucătorii care prind minute la echipele lor de club. În acest context, selecționerul României a zburat în Spania pentru a vorbi cu cei de la Rayo Vallecano, clubul unde joacă Andrei Rațiu, dar și cu cei de la Alaves, echipa unde evoluează Ianis Hagi.
„Din păcate, avem din ce în ce mai puțini jucători la un nivel bun. Acum, poate cu calificarea asta am sperat și sper în continuare că se vor mișca lucrurile.
Sunt niște semne pozitive, dar sunt și câteva negative. Nu e prima oară, cu siguranță nu e nici ultima, încerc să mă deplasez atunci când constatăm că sunt probleme. Încercăm să gestionăm cum se poate. Pentru băieții noștri facem orice efort, nu contează, orice pentru ei.
Sunt dezamăgit și vin dezamăgit pentru că cei doi nu au jucat. Vin încrezător, eu am încredere în ei. Am fost să le dau un mesaj de încredere și susținere. Am fost acolo pentru că mi-am dorit să vorbesc cu conducători de la ei de la cluburi.
E un mesaj pentru toată lumea, nu doar pentru ei. Dacă am reușit să ne îndeplinim obiectivul în campanie și cu jucători care traversau mai puține momente bune, la EURO ne va fi imposibil să performăm dacă nu avem jocuri în picioare. Dacă vrem să facem o figură frumoasă la EURO și cred că toată România vrea, atunci trebuie să dăm cu putere înainte. Ei trebuie să se impună la cluburile lor”, a declarat Iordănescu la revenirea în țară.