Vestea momentului pentru cei de la Dinamo! Ce se întâmplă cu vedeta câinilor. Ovidiu Burcă a dat toate detaliile

Vestea momentului pentru cei de la Dinamo! Ovidiu Burcă a dat toate detaliile despre vedeta câinilor.

Meciul dintre Dinamo și FC Botoșani se va juca luni pe ”Arcul de Triumf”, de la ora 20:30, în etapa a 5-a din Superligă.

Ovidiu Burcă a dat toate detaliile despre vedeta câinilor

În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei contra moldovenilor, tehnicianul câinilor a vorbit și despre situația lui Lamine Ghezali (24 de ani).

Ghezali a fost indisponibil în ultimele două etape, iar Ovidiu Burcă anunță că va reveni pe teren în etapa următoare.

„Ghezali este mai bine. Săptămâna asta a fost una bună pentru el. Sperăm ca de săptămâna viitoare să-l reintegrăm în programul specific echipei și poate că de la meciul următor să-l avem în lot și poate chiar în primul 11”, a declarat Ovidiu Burcă.

Filip Dujmovic, out de la Dinamo?

Dujmovic a ajuns la Dinamo în vara anului trecut, însă nu a reușit să se impună în primul 11.

Alb-roșii l-au transferat pe slovenul Adnan Golubovic, după promovarea in Superligă. Fapt care a dat siguranță echipei și șanse mici pentru Dujmovic să fie numărul 1 în poarta alb-roșilor.

Astfel, portarul i-ar fi cerut lui Ovidiu Burcă să îl lase să plece de la Dinamo, iar antrenorul ”câinilor” și-ar fi dat acordul, potrivit Fanatik.

Din acest motiv, Dinamo l-a prezentat vineri pe Răzvan Began, liber de contract după despărțirea de FC Botoșani. 350.000 de euro Lamine Ghezali este cotat la 350.000 de euro, iar Filip Dujmovic la 300 de mii de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed