Fiul patronului de la FCU Craiova iese la atac. Ce are de gând să facă după ce suporterii i-au jignit familia. Mihai Rotaru, direct vizat

Fiul patronului de la FCU Craiova iese la atac, după ce suporterii celor de la CSU Craiova i-au jignit familia. S-a aflat ce are de gând să facă juniorul. Mihai Rotaru, direct vizat.

A fost egal sâmbătă seara în Bănie la meciul dintre CSU Craiova-FCU Craiova, din etapa a 15-a din Superliga, 1-1. Primul gol a fost marcat de Mihai Căpățână, pentru CSU, în prima repriză. Pentru echipa lui Adrian Mititelu a înscris Aurelian Chițu, în repriza secundă.

Fiul patronului de la FCU Craiova iese la atac

În timpul meciului au fost afișate anumite bannere, de către suporterii CSU Craiova, în care jigneau familia lui Mititelu. La scurt timp fiul patronului de la FCU Craiova a declarat, la Fanatik, că lucrurile nu vor rămâne așa, iar la meciul retur se va răzbuna.

”Am înțeles, au fost niște contre, 2-3 ani, dar deja este a șasea oară când ne întâlnim. Nu au anunțat echipa noastră, au anunțat greșit numele jucătorilor noștri.

Am fost luați peste picior deși părea din parte lor că se dorește pace, iar noi am venit spre ei, să nu se mai spună că familia Mititelu caută scandal. Am zis să căutam calea diplomației. Din minutul 60 să apară acel banner cu ”Familia Mititelu … ”, să nu iei măsuri. Este rușinos pentru această echipă de corporatiști, ei au CEO, sunt altceva în Liga 1.

Nu poți să acuzi Peluza Sud, nu au venit niciodată cu un așa banner. Înjură, asta e altceva, dar așa banner nu a existat niciodată în România. Una e să ne înjure galeria noastră și alta este să apară un banner cât casa. Dacă eu la meciul retur îl primesc pe Rotaru doar cu așa banner de la parcare până la oficială îi convine?

Pot să fac ăsta, cine mă oprește? Pun un banner la fiecare etaj cu familia Rotaru, pun și poza la copii și la nevastă. Ei au pus despre familia mea 30 și ceva de minute”, a fost reacția lui Mititelu jr, potrivit sursei menționate mai sus.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed