Răzvan Lucescu face anunțul momentului! Ce a spus după ce a rescris istoria în Grecia. Mesaj uriaș al antrenorului român

Răzvan Lucescu face anunțul momentului! S-a aflat ce a spus după ce a rescris istoria în Grecia. A apărut un mesaj uriaș al antrenorului român, după victoria obținută în fața rivalilor de la HJK Helsinki, din ultima rundă a grupelor UEFA Europa Conference League.

PAOK a câștigat cu HJK Helsinki, scor 4-2, duelul din ultima etapă a grupelor UEFA Europa Conference League.

Răzvan Lucescu face anunțul momentului!

Astfel, formația antrenată de Răzvan Lucescu a reușit să se califice în optimile de finală de pe prima poziție în grupă, cu 16 puncte. Până acum, PAOK a obținut cinci victorii și o remiză.

La sfârșitul partidei, Răzvan Lucescu și-a exprimat bucuria în legătură cu performanța echipei lui, tehnicianul spunând și care sunt următoarele obiective ale celor de la PAOK.

„Suntem mândri și foarte fericiți pentru ceea ce am obținut și de parcursul pe care îl avem în acest sezon. Când am jucat primul meci din calificări, nimeni nu se aștepta ca noi să ajungem până aici.

Nu știm până unde vom ajunge, o luăm meci cu meci. Până acum, ne-am bucurat de fiecare moment, suntem fericiți că am ajutat Grecia să obțină puncte.

Vom face tot ce putem pentru a continua în Europa, dar meciul de duminică împotriva celor de la Tripoli este o prioritate pentru noi”, a afirmat Răzvan Lucescu, la sfârșitul partidei.

Clasamentul final al Grupei G:

  1. PAOK – 16 puncte
  2. Frankfurt – 9 puncte
  3. Aberdeen – 6 puncte
  4. HJK – 2 puncte.

În ce privește campionatul Greciei, PAOK este pe locul trei, cu 29 de puncte acumulate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed