Marcel Pușcaș se revoltă! Ce spune despre calificarea celor de la FCU Craiova la barajul pentru cupele europene

Marcel Pușcaș s-a revoltat! Fostul fotbalist a vorbit despre calificarea celor de la FCU Craiova la barajul pentru cupele europene.

Președintele craiovenilor s-a arătat nemulțumit de situația în care se află echipa sa.

Marcel Pușcaș, despre calificarea celor de la FCU Craiova la barajul pentru cupele europene

FCU Craiova e aproape calificată la barajul pentru cupele europene, asta pentru că formațiile Petrolul și Hermannstadt nu dețin licență.

„Dacă urăsc ceva în fotbal, fiind de atâția ani angrenat în activitatea asta, sunt predicțiile. Nu mă pot abține să spun că încă nu e sigur. Tu spui 90%, dar pe mine mă interesează ăilalți 10%. să nu se întâmple. Altfel aș fi suporter, n-aș fi conducătorul unui club. De-aia nu-mi place să vorbesc înainte de meci, nu-mi plac festivismele, declarațiile înainte meci și lucrurile care pot deturna atenția.

Știu că nu au licență. Trăim în România și se poate întâmpla orice. Mă mir că s-a ajuns la un asemenea nivel.

În cazul Cupei României iar trăim niște lucruri total anapoda. După marile declarații de schimbare ale sistemului competițional, pentru care s-a plătit o sumă de 100.000 de euro unei firme, nu s-a rezolvat mai nimic. Nu sunt mai mulți telespectatori sau spectatori. Ajungi în semifinale în care nicio echipă nu are licența pentru cupele europene”, a spus acesta, conform Fanatik.ro.

Marcel Pușcaș: „Stai cu o cupă în mână și te uiți la ea”

Mai mult, Pușcaș este de părere că doar formațiile care au deja licență ar fi trebuit să poată ajunge în semifinale pentru cupele europene.

„Se putea aplica același principiu ca în Ligă. Lasă pe alții să participe dacă nu ai dreptul. Puteam să ne calificăm noi în locul celor de la Universitatea Cluj. Mie mi-e drag clubul ăsta, a fost echipa copilăriei mele, ar putea să câștige un trofeu dar nu are finalitate sportivă.

Stai cu o cupă în mână și te uiți la ea, în loc să joci într-o cupă europeană, să aduci o echipă la Cluj, să mai iei 300.000 de euro. Mai bine lăsau pe cineva care avea licență. Trebuie să pui la luptă două echipe care te pot reprezenta undeva. Așa ce faci? De ce mai joci Cupa României?”, a întrebat președintele celor de la FCU Craiova.

Oficialul de la FCU Craiova a vorbit apoi despre ce înseamnă pentru formația lui să se califice în cupele europene.

„Ar fi o bună performanță, pentru că de ani buni s-a mai întâmplat acest lucru. Cel mai bun rezultat de când a preluat Adrian Mititelu a fost locul șapte. A fost o șansă bună să se ajungă în cupele europene, dar s-a pierdut în ultima etapă.

Ideea e că în foarte multe meciuri am demonstrat că suntem cam cea mai bună echipă din play-out și dacă vrei îți iau bob cu bob, fiecare jucător. Trebuie să demonstrăm că merităm acest lucru”, a mai adăugat Pușcaș.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed