Dan Petrescu nu a fost luat în seamă! Cine va fi noul preşedinte de la CFR Cluj. Este răsturnare totală de situaţie

CFR Cluj a trecut printr-o degringoladă, după ce clubul a rămas fără antrenor, dar și fără președinte! Adrian Mutu a părăsit gruparea din Gruia după eșecul rușinos din Cupa României, unde ardelenii au încasat un 0-5 din partea celor de la Corvinul Hunedoara, formație ce activează în eșalonul secund.

La doar o zi distanță de plecarea lui Adrian Mutu, Cristi Balaj, președintele ”feroviarilor”, și-a prezentat demisia pe biroul acționarului Neluțu Varga. La o lună distanță de evenimentele de rigoare, CFR Cluj a anunțat revenirea acestuia la echipă.

Cristi Balaj se întoarce la CFR Cluj!

Neluțu Varga a anunțat revenirea lui Cristi Balaj, la finalul partidei dintre CFR Cluj și Farul Constanța, scor final 5-1.

Conform primasport.ro, discuțiile cu fostul președinte au fost înaintate încă din Săptămâna Mare, în contextul în care finanțatorul nu i-a semnat, oficial, demisia.

Dan Petrescu susține, de asemenea, revenirea lui Balaj în Gruia, în detrimentul colaborării cu Dani Coman, cel despre care s-a susținut că și-ar fi asigurat, deja, un loc în conducerea clubului.

„Eu n-am avut întâlnire cu nimeni. La un club de fotbal patronul decide cine este președinte. Dacă voi fi întrebat, să mi se ceară o părere, o voi da.

Dar în nici un caz nu decid eu. Mie nu mi-a zis nimeni așa ceva (n.r. întâlnirea cu Dani Coman). Dacă voi fi întrebat, cum a fost și cu domnul Balaj, când am venit prima oară, mi s-a părut o soluție extraordinară și am fost de acord.

Dar nu voi decide eu. Poate la jucători care vin și pleacă voi avea un cuvânt de spus, asta e clar. Dar la președinte nu am eu ultimul cuvânt!”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed