Decizie radicală a lui Dan Şucu! Omul pe care l-a impus într-o funcţie importantă. Daniel Niculae, ca şi plecat de la Rapid

Decizia radicală pe care a luat-o Dan Șucu. Omul pe care l-a impus într-o funcţie importantă cu puțin timp înaintea finalului de sezon. Daniel Niculae, fostul președinte de la Rapid e ca și plecat!

Dan Șucu a găsit un director sportiv pentru Rapid. Numele lui este Daniel Sandu, are 31 de ani și a preluat deja funcția în clubul alb-vișiniu. Patronul echipei are încredere în el și este sigur că va fi capabil să facă lucruri bune.

Dan Șucu, decizie radicală!

Rapid va avea un nou director sportiv. După problemele avute în cadrul clubului, conducerea a făcut câteva schimbări. Primele declarații ale lui Daniel Sandu în noua poziție au apărut pe pagina oficială de Facebook a clubului din Giulești.

“Fișa postului meu nu include doar partea de recrutare de jucători. Eu trebuie să mă asigur că tot ce este atât în jurul echipei, cât și în echipă este în ordine.
Mă refer de la stafful medical, la cantonamente, la conduita jucătorilor sau chiar a staffului, la ce ține de partea de pregătire fizică sau de urmărire a datelor.

Ceea ce încerc să implementez este ca deciziile antrenorilor sau a viitoarei echipe de scouting să fie bazate pe niște rațiuni foarte clare. Trebuie să ne dăm seama exact ce căutăm și ce ne dorim atât de la jucători, cât și de la staff.

Cred că acest început de drum este unul destul de optimist, pentru că momentul în care suntem acum nu este unul foarte bun. Sper ca din sezonul viitor să luăm totul de la început și să ne arătăm adevărata valoare”, a declarat Daniel Sandu, conform FC Rapid 1923.

Daniel Niculae, fostul președinte al Rapidului a anunțat că nu va mai continua colaborarea cu clubul vișiniu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed