Florin Prunea s-a enervat cumplit! Ce a spus despre săltarea ultraşilor de la Dinamo şi de la echipa Armatei. Dezvăluiri importante din interior

Florin Prunea s-a enervat cumplit. Fostul portar a intervenit după ce ultrașii de la Dinamo și CSA Steaua au fost săltați de mascați.

Miercuri, 26 de persoane au fost duse la audieri în urma incidentelor de la meciul Dinamo – UTA, scor 1-0. Poliția a anunțat că au fost 15 mandate de percheziție la domiciliu.

Florin Prunea, declarații după ce suporterii au fost săltați de mascați

La meciul dintre Dinamo și UTA, scor 1-0, disputat pe stadionul Arcul de Triumf, și-au făcut apariția și susținătorii celor de la CSA Steaua. Scandalul a degenerat atât în incinta arenei, cât și în afara acesteia.

Șape dintre persoanele duse la audieri sunt suspecte și au fost reținute, restul au calitate de martori, deși încadrarea poate să fie schimbată. Printre cei care au ajuns la Poliție se pare că este și Andrei Florescu, unul dintre liderii CSA Steaua.

Florin Prunea a reacționat du când a aflat ce s-a întâmplat.

”Este ceasul al 12-lea. E timpul să venim lângă lumea civilizată. E clar că e un semnal care s-a dat de undeva. E bine că s-a dat. Legea e lege pentru toată lumea. Tot dialogul este cel indicat. Și prevenția e necesară. Trebuie să se pună toți la masă cu șefii de galerii. Și cluburile să fie implicate.

E clar că nu se mai poate așa. Să terminăm cu rachetele astea și că bătăi pe teren. Ar trebui să ne vedem la stadion ca să vedem un spectacol de calitate. În unele momente, sportul e formator de opinie. Ce să vadă cei mici? Descreierați care dau cu rachete dintr-o parte în alta?”, a declarat Florin Prunea la ”Liga Digi Sport”.

Comunicatul anchetatorilor despre dosar

Astăzi, 20 martie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în executare 15 mandate de percheziție domiciliară și 26 de mandate de aducere și citații, în Municipiul București și județele Ilfov, Giurgiu și Mehedinți, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și folosirea, fără drept, de materii explozive.

În urma activităților întreprinse, șapte persoane bănuite de comiterea faptelor au fost depistate, una dintre ele fiind depistată în incinta unui aeroport.

Persoanele în cauză vor fi conduse la audieri, față de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și folosirea, fără drept, de materii explozive.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți și al echipelor de intervenție din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, precum și de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicat.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed