VfB Stuttgart a rămas în prima ligă a campionatului de fotbal al Germaniei

VfB Stuttgart şi-a asigurat menţinerea în prima ligă a campionatului de fotbal al Germaniei, după ce a câştigat ambele manşe ale barajului cu Hamburg SV, fosta campioană a Europei.

Stuttgart, ocupanta locului 16 în Bundesliga la finalul sezonului, s-a impus pe teren propriu, cu 3-0, în prima manşă a barajului cu Hamburg, clasată pe locul al treilea în liga secundă, în urmă cu o săptămână.

Luni seară, Sonny Kittel le-a dat însă speranţe celor 57.000 de suporteri ai lui HSV masaţi în tribunele Volksparkstadion, când a deschis rapid scorul, după şase minute de joc. Stuttgart a egalat însă imediat după pauză, prin francezul Enzo Millot (48), care a reuşit apoi dubla în minutul 64. Oaspeţii au mai punctat încă o dată în timpul adiţional, prin congolezul Silas Katompa.

De la reintroducerea barajului în Bundesliga, doar trei cluburi din eşalonul inferior au reuşit să promoveze: FC Nurnberg în 2009, Fortuna Dusseldorf în 2019 şi Union Berlin în 2019. În total, dintre cele 25 de baraje pentru promovare/menţinere, 19 s-au încheiat în favoarea cluburilor din prima ligă, portivit agerpres.ro.

Hamburg SV, club istoric al fotbalului german, are în palmares şase titluri de campioană naţională şi o Cupă a Campionilor Europeni, cucerită în 1983, şi a petrecut 55 de sezoane consecutive în Bundesliga, până în 2018, când a retrogradat.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed