Scandal uriaș după derby-ul Rapid – CFR Cluj! Au dat de pământ cu arbitrajul. Ce reproșează oficialul din Gruia

Scandal uriaș după derby-ul Rapid – CFR Cluj! Au dat de pământ cu arbitrajul. S-a aflat ce reproșează oficialul din Gruia în privinţa brigăzii care a condus meciul de pe Giuleşti.

Cristi Balaj a fost nemulțumit de prestația brigăzii conduse de Adrian Cojocaru la meciul din Giulești, pierdut de clujeni, scor 1-3.

Scandal uriaș după derby-ul Rapid-CFR Cluj!

Președintele CFR Cluj și fostul arbitru, Cristi Balaj, consideră că penalty-ul primit de Rapid, în urma unui fault comis de Lovro Cvek asupra lui Funsho, a fost dat pe nedrept, deoarece atacantul Rapidului a căzut teatral, nu din cauza atacantului de la CFR.

„În fotbal ultima impresie contează, iar ultima impresia a fost repriza a doua, când nu am evoluat așa cum ne-am dorit. Trebuie să-i felicităm pe cei de la Rapid și să fim nemulțumiți de felul cum ne-am prezentat noi.

Puteam închide jocul în prima repriză, când am evoluat bine, mulțumitor. Consider că atacantul de la Rapid nu a căzut din cauza atingerii lui Lovro. Acel contact și acea cădere cu efect întârziat nu se încadrează în ceea ce dorește UEFA.

După părerea mea, atacantul nu a căzut din cauza atingerii atacantului. Funsho a căzut teatral. Când este contact, VAR-ul nu intevine, așa cum a spus și Kyros Vassaras. Din punctul meu de vedere nu este penalty.

Fotbalul este un sport de contact, iar contactul se acceptă. UEFA, comisia de arbitri, spun că fotbalul este un sport de contact. Faptul că îl atinge un jucător pe altul nu înseamnă că e penalty. Arbitrul are acoperire regulamentară. O să umblăm cu plapume, ca să ne acoperim”, a declarat Cristi Balaj, fanatik.

Cristi Balaj: „Evidența e că nu a fost ofsaid”

Președintele CFR-ului consideră că decizia VAR de a anula golul înscris de Luka Juricic în minutul 34, a fost una foarte greșită.

„Legat de golul anulat, conform protocolului VAR, el intervine atunci când e vorba de faze clare, în care nu a intervenit arbitrul și nu intervine decât dacă a fost ceva evident. Ori evidența e că nu a fost ofsaid.

Inversam liniile, roșu cu albastru, și aceeași opinie aveam. Nu are cum să fie ceva în cabina VAR diferit față de ce vedem noi. Arbitrul asistent a stabilit că e gol valabil, că nu e ofsaid, dar VAR-ul l-a contrazis”, a mai precizat Cristi Balaj.

Acesta a mai acuzat arbitrii din camera VAR de faptul că nu au tras liniile corect.

„Au decis doi arbitrii din București că este ofsaid, că tot vorbim de locul de unde provin arbitrii. Când arbitrul ia o decizie în teren, VAR nu intervine decât atât timp cât decizia e una greșită. După ce ne uităm de 50 de ori, stabilim că nu e clar.

Liniile sunt puse de cei din cabina VAR. Punctul pe unde trece linia este pus de oameni. El poate fi mutat cu un micron mai în stânga sau mai în dreapta. Când ai dubii dai credit atacului. Din punctul meu de vedere, penalty-ul a fost ușor acordat, chiar dacă arbitrul are acoperire, iar golul înscris de noi cred că a fost unul valabil”, a mai afirmat Cristi Balaj.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed