S-a aflat adevărul despre Ianis Hagi! Scoţienii i-au decis viitorul tricolorului. Edi Iordănescu trebuie să ştie

S-a aflat adevărul despre Ianis Hagi! Scoţienii i-au decis viitorul tricolorului. Edi Iordănescu trebuie să ştie ce se întâmplă cu jucătorul de la naționala României. Unde va evolua fotbalistul împrumutat la Deportivo Alaves, în Spania.

Ianis Hagi (25 de ani) a fost împrumutat în această vară de la Rangers la Deportivo Alaves, echipă pentru care va juca până la sfârșitul sezonului.

S-a aflat adevărul despre Ianis Hagi

După plecarea antrenorului Michael Beale de la Rangers și înlocuirea lui cu Philippe Clement, au crescut șansele ca fotbalistul român să se întoarcă la gruparea de pe Ibrox.

De altfel, cei de la Alaves au de gând să aducă un jucător chiar pe postul în care evoluează Ianis Hagi, semn că spaniolii au fost anunțați că acesta va reveni la formația Rangers.

„Creatorul de joc a plecat în Țara Bascilor în august. După ce și-a exprimat public frustrările din cauza lipsei minutelor sub comanda lui Beale. Hagi s-a luptat să revină la cea mai bună formă, după accidentarea gravă la genunchi, care l-a lăsat pe margine timp de mai bine de un an.

A optat să facă schimbarea și a ales La Liga, în căutarea minutelor. După două goluri și 14 meciuri în Spania, plus o schimbare de manager la Rangers, viitorul lui rămâne incert. Au existat zvonuri că Alaves ar putea să-l transfere definitiv. Dar contractul lui Hagi cu Rangers durează până în 2026.

S-a sugerat, de asemenea, că Phillipe Clement ar dori să se uite atent la mijlocaș. Rapoartele din Spania, dar și din România, cred acum că o întoarcere la Rangers devine din ce în ce mai probabilă.

Se spune că Alaves pregătește o ofertă de 600.000 de lire sterline pentru Carlos Vicente de la Racing Ferrol. Spaniolul este văzut ca un jucător cu același tipar ca Hagi, în rolul din spatele atacantului sau aripă dreapta, acolo unde românul a fost folosit și de Luis Garcia”, au scris jurnaliștii de la Thescottishsun.co.uk.

Mircea Lucescu: „Să rămână în Spania”

Pe de altă parte, Mircea Lucescu consideră că Ianis Hagi ar trebui să rămână în Spania, asta pentru că fotbalul din La Liga i se potrivește cel mai bine, conform Digisport.

„Ce pot să spun? El a trecut prin campionatul Scotiei și știe foarte bine ce înseamnă. E unul foarte dur, agresiv. Părerea mea ar fi să rămână în Spania. Să lupte pentru a juca acolo. Pentru că e alt fel de fotbal, unul tehnic, complet diferit de cel scoțian”, a afirmat Mircea Lucescu, potrivit sursei citate anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed