Pleacă Zeljko Kopic de la Dinamo?! Anunţ clar al croatului după meciul cu Csikszereda. Dinamo s-a impus cu 2-0 în faţa ciucanilor şi şi-a asigurat, în proporţie imensă menţinerea în Superliga.
Zeljko Kopic era mulţumit de joc şi de rezultat, dar avertizează. Dinamo nu e încă salvată de la retrogradare.
Pleacă Zeljko Kopic de la Dinamo?!
Întrebat despre viitorul său, Zeljko Kopic a spus clar. Nu a discutat cu șefii clubului despre acest lucru, dar vrea să rămână. ”2-0 este un rezultat bun. Am avut câteva faze bune în care puteam să-l marcăm și pe al treilea. În primele minute am început bine, apoi oponentul s-a stabilizat și s-a apărat bine. La pauză am schimbat ceva, le-am cerut să aibă mai multă energie în atac. A doua repriză ne-am schimbat, am dat două goluri. Trebuie să fim foarte serioși.
Nu suntem salvați, mai avem un meci și trebuie să fim concentrați și dăm maximul. Csikszereda este o echipă cu calitate. Nu sunt relaxat pentru că treaba nu e făcută, mai avem un meci și trebuie să fim la cel mai înalt nivel.
Au calitate, vor juca acasă și ne vor pune în dificultate. Joacă acasă, vor încerca să ne enerveze, dar trebuie să ne pregătim și să fim la cel mai înalt nivel.
Dennis (n.r. Politic) are această calitate și vorbesc mult cu el despre momentele în care trebuie să-și asume responsabilitatea. Ce a făcut astăzi a fost fantastic.
(n.r. Ați vorbit cu conducerea despre viitorul dumneavoastră?) Nu, sunt concentrat pe următorul meci. Vreau să-mi termin treaba aici. (n.r. Vreți să rămâneți la Dinamo) Sigur. Câți ani am? Am 46, nu am 60. Încă am energia necesară și vreau să lucrez. Cred că am multe lucruri de arătat, cred că am arătat deja lucruri în carierea mea de antrenor. Am ambiții, am energie să fac lucruri mari”, a spus Zeljko Kopic, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.