Răsturnare de situație în cazul lui Dani Alves: înregistrarea care schimbă totul

Dani Alves, fostul star al Barcelonei, se află în spatele gratiilor din luna ianuarie fiind acuzat de viol.

Pe masa procurorilor a ajuns înregistrarea din clubul în care Dani Alves ar fi violat o tânără, în noaptea de Revelion.

Răsturnare de situație în cazul lui Dani Alves

Nacho Abad, un jurnalist de la „En boca de todos”, a avut acces la aceste înregistrări. El a explicat că este vorba despre un clip de 25 de ore de înregistrări, din toate unghiurile posibile.

„Sunt aproximativ 25 sau 26 de ore de înregistrări pe care judecătorul le are pe masă în acest moment, din diferite unghiuri”.

În acest clip, etele încep să danseze, sunt trei dintre ele. La un moment dat, un chelner se apropie de ele și le invită în zona în care se află Dani Alves. El vorbește cu ele, într-o atmosferă relaxată și non-violentă”, a declarat Nacho Abad.

În plus, jurnalistul de la „En boca de todos” a mai dezvăluit că se vede exact momentul în care Dani Alves atinge fundul tinerei.

„Dani Alves atinge fundul fetei, la un moment dat, iar ea nu are absolut nimic împotrivă, ba din contră a consimțit.”.

Dacă ea nu ar fi fost de acord, reacția normală ar fi fost să-l împingă și să-i spună’nu-mi atinge fundul’, iar asta nu se vede pe înregistrări. El îi atinge fundul, iar ea îl apucă de talie. În mod voluntar, ea se duce la baie câteva secunde mai târziu”. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat acolo….

Cu toate acestea, în imagini, potrivit lui Nacho Abad, reclamanta poate fi văzută plângând:

„Alves iese primul, apoi iese una dintre prietenele ei și se poate vedea cum își strâng mâinile (Alves și presupusa victimă) nu vorbesc și, la un moment dat, fata iese afară cu prietena ei. Încep să vorbească și se vede că ea plânge. Apar gărzile de securitate și, după un timp, se strâng mai multe persoane acolo…”.

A recunoscut actul sexual

Conform emisiunii „Y Ahora Sonsoles”, citată de Marca, Dani Alves „a recunoscut că s-a consumat actul sexual prin penetrare”.

În cazurile de viol, această chestiune este extrem de importantă.

Mai mult decât atât, în noile declarații, brazilianul recunoaște că actul sexual s-a petrecut în toaleta clubului. Aceleași acuzații erau lansate și de către femeia care îl acuză de viol.

Dani Alves ar fi recunoscut „actul sexual în interiorul unei băi alături de zona VIP”. Totuși, brazilianul susține că totul a fost consensual, în timp ce femeia acuză că a fost violată.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed