Mihai Stoica s-a dezlănţuit! L-a distrus pur şi simplu după ratarea calificării. Ce a putut spune despre Neymar

Mihai Stoica s-a dezlănțuit după eliminarea Braziliei de la Cupa Mondială din Qatar. Managerul general al FCSB nu s-a abținut și l-a luat peste picior pe Neymar. Jucătorul celor de la PSG a marcat un gol, dar nu a mai apucat să execute la loviturile de departajare. Și asta pentru că, Rodrygo și Marquinhos au ratat, în timp ce croații au marcat de patru ori.

„N-a mai apucat dansatorul șef să bată penalty în figuri. Se pusese ultimul el, șugubăț mic. Nu e problemă, bate cu Chateauroux. Dacă-l lasă Mbappé”, a scris Stoica, pe contul de Facebook.

Mihai Stoica a revenit nu după mult timp cu un alt mesaj.

„Am spus-o și o repet. Singurul fotbalist de 30+ care avea atu-uri tehnice și fizice pentru a se bate cu Messi și Cristiano a fost Neymar. Doar că i-a lipsit ceva. Nu viteză, nici fantezie sau inteligență tactică, ci respectul față de fotbal și adversar.

Când te antrenezi să dansezi, când ajungi la 30 ani fără să ai un echilibru pe care-l poți realiza întemeindu-ți o familie pentru că-ți place prea mult distracția, când te duci la Sephora să cauți ultimele vopsele de păr, nu-ți mai aștepta rândul la Balonul de Aur.

E rezervat pentru Mbappé. Pentru că el are tot ce trebuie. Iar Haaland – singurul care l-ar fi putut concura – n-are echipă națională. Care echipă națională Neymar ar fi avut-o dacă n-o combina cu naționala de samba”, a fost mesajul postat în mediul online.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed