Jurnaliștii francezi nu au avut milă de Mbappe: ‘Sabotaj. Își omoară clubul’

Jurnaliștii francezi nu au avut milă de Mbappe. Asta după ce atacantul a fost lăsat în afara lotului pentru cantonamentul din Japonia.

Cei de la PSG au luat această decizie ca urmare a faptului cp Mbappe nu a dorit să-și prelungească contractul cu parizienii.

Jurnaliștii francezi nu au avut milă de Mbappe

Kylian Mbappe a anunțat că nu vrea să plece în acest sezon de la PSG, dar nici nu dorește să semneze prelungirea contractului. Șefii echipei se gândesc să-l vândă cât mai repede, altfel riscând să nu mai încaseze niciun ban. Deocamdată, fotbalistul nu a fost luat în cantonamentul din Japonia. 

„E un cutremur în telenovela lui Kylian Mbappe. Ceea ce face Kylian Mbappe este aproape sabotaj. Își omoară clubul și îl întărește pe unul dintre cei mai mari rivali ai săi cu un posibil transfer gratuit. Până acum nu au existat contacte între cei de la PSG și oficialii lui Real Madrid”, scrie L’Equipe.

„Kylian Mbappe este gata să înfrunte tot ce vine înspre el și să rămână la PSG, chiar și fără să joace”, a anunțat  și jurnalistul Daniel Riolo de la RMC Sport.

Atacantul parizienilor a primit o ofertă din Arabia Saudită. Al Hilal este dispusă să ofere 200 de milioane de euro, celor de la PSG, dacă Mbappe nu va semna prelungirea contractului până la finalul lunii iulie.

Totuși, presa din Franța scrie că oficialii celor de la PSG ar fi avut o întâlnire cu cei de la Real Madrid pentru a discuta despre un posibil transfer.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed