Gigi Becali, dat de gol. Un fost jucător din Superliga a spus adevărul. De ce a refuzat oferta milionarului

Gigi Becali a fost dat de gol. Un fost jucător din Superliga explică, după trei ani, de ce a refuzat oferta milionarului.

În anul 2019, patronul celor de la FCSB voia să cumpere un jucător străin din Liga 1, însă transferul pregătit de latifundiarul din Pipera nu s-a mai realizat.

Aissa Laidouni explică de ce nu a semnat cu FCSB

Este vorba despre Aissa Laidouni, care a fost legitimat la FC Voluntari. Mijlocașul tunisian a refuzat oferta lui Becali, din motive care au rămas necunoscute până acum.

După trei ani, Laidouni recunoaște ce l-a făcut să refuze colaborarea cu cei de la FCSB, despre care spune că sunt „neserioși”.

„După primul meu sezon în România, unul dintre cele mai mari cluburi din ţară, Steaua Bucureşti (n.r. – FCSB) a încercat să mă transfere. Nu am dat curs ofertei pentru că era un contract greu de acceptat. Clubul a vrut să includă o clauză de eliberare de 30 de milioane de euro. Am simţit că nu e ok.

Şase luni mai târziu, am primit o ofertă de la Swansea. Nu îmi venea să cred că Swansea ar putea transfera din România. Mai ales că la acea vreme echipa noastră juca în play-out. Iar acum, un club din Premier League mă dorea. A fost minunat. Chiar am fost acolo.

(n.r. de ce nu a mai semnat) Iniţial, FC Voluntari a cerut între 200.000-250.000 de euro pentru mine. Când Swansea a trimis oferta cerută, clubul din România s-a sucit şi a spus: ‘Nu mai vrem atât, vrem dublu’. Clubul Swansea a refuzat să dea curs cererii, pentru că cei din România nu au fost serioși şi au schimbat în ultimul moment.

După ratarea transferului a fost foarte greu. A trebuit să rămân în Franţa o perioadă, să-mi revin. În următoarea perioadă de transferuri, Swansea a revenit, dar Ferencvaros a oferit triplu. Am fost împins să accept. La început voiam tot la Swansea, dar după am ascultat ce avea să-mi propună Ferencvaros, am acceptat”, a spus Laidouni, conform Onzemondial.com.

În prezent, Laidouni joacă în Budesliga, la Union Berlin, formația de pe locul 3.

Gigi Becali: „ Făcusem prețul, rezolvasem tot cu el”

Gigi Becali declarase în decembrie 2019 că motivul pentru care tunisianul nu a mai ajuns la FCSB a fost legat de impresara fotbalistului, care nu l-ar fi lăsat să semneze oferta. Declarația a fost făcută în emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

„Boubacar Fofana nu mă mai interesează. Am vrut să-l iau atunci, dar n-a venit. La fel și Aissa Laidouni, făcusem prețul, rezolvasem tot cu el, apoi n-a venit că nu-l lasă impresara.

Impresara voia și 20 de procente, și alte 20 dintr-un eventual transfer. Plus comision 200.000 de euro. M-am închinat!”, a spus Gigi Becali la acea vreme.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed