De ce nu s-a întors Alexandru Chipciu la FCSB. Jucătorul a dat cărţile pe faţă. Mesaj pentru Gigi Becali și Mihai Stoica

S-a aflat de ce nu s-a întors Alexandru Chipciu la FCSB. Jucătorul a dat cărţile pe faţă și a venit cu un mesaj pentru Gigi Becali și Mihai Stoica.

În ciuda faptului că ar fi primit o ofertă din partea lui Gigi Becali, Alexandru Chipciu (34 de ani) a ales să-și prelungească înțelegerea cu cei de la U Cluj.

De ce nu s-a întors Alexandru Chipciu la FCSB

La formația U Cluj, Chipciu a evoluat în 39 de partide în acest sezon, el marcând 2 goluri și dând 2 pase decisive.

Jucătorul cu 46 de meciuri la națională a explicat motivele pentru care a ales să rămână alături de clujeni.

„Nu prea mi-a plăcut să negociez și atunci când am venit de la CFR, ce era de negociat așa? Dacă era salariu de milioane, te gândeai să mai negociezi. Dar la nivelul ăsta nu poți să negociezi foarte mult sau așa mi s-a părut mie. Într-adevăr, am semnat acum pe doi ani, cu clauza dacă rămânem în prima ligă anul acesta. Mă bucur că am rămas aici.

Într-o seară am fost puțin plecat în altă parte. Apoi m-am schimbat și am luat decizia de a rămâne aici. Da, nu aș vrea să vorbesc acum pe tema asta, că mamă, nu știu cine mă voia, dar clar era o persoană de acolo care m-a plăcut. M-a ajutat de-a lungul timpului și am avut o relație bună, îi sunt recunoscător pentru asta mereu.

Cred că a fost o dorință de ale lui de a mă aduce. Eu am fost clar tentat să mă duc, apoi, eu știu, când te trezești, pui în balanță lucrurile, fete, școli și așa mai departe, faptul că m-am simțit foarte bine aici, suporteri. Am crezut că e mai bine să rămân aici”, a afirmat Chipciu, conform PRO TV.

Parcursul lui Alexandru Chipciu

De altfel, fotbalistul a evoluat la echipa roș-albaștrilor între ianuarie 2012-iulie 2016. El a fost transferat atunci de la FC Brașov, contra unei sume de aproximativ 2 milioane de euro. Cu FCSB, brăileanul a reușit să obțină trei titluri de campion, o Cupă a României, două Cupe ale Ligii, dar și o Supercupă.

În tricoul roș-albaștrilor, Chipciu a jucat în 169 de meciuri, dând 34 de goluri și 38 de pase decisive.

În trecut, jucătorul a mai evoluat la echipele FC Brașov, Forex Brașov, Dacia Unirea Brăila, Anderlecht, Sparta Praga, CFR Cluj și U Cluj.

Cota lui de piață la acest moment este de 550.000 de euro, conform site-urilor de specialitate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed