Alex Ioniță, discurs fabulos după victoria cu Hermannstadt: `Rar ies de pe teren fără să mă doară ceva. De data asta sunt ok`

Rapid a câștigat meciul din deplasare împotriva celor de la Hermannstadt cu scorul de 2-0, în etapa cu numărul 14 din Superligă.

Xian Emmers a înscris primul gol al partidei după o execuție fantastică cu călcâiul, iar Alex Ioniță a avut un rol extrem de important la faza golului.

Ioniță a vorbit la finalul partidei despre duelurile tari pe care le-a avut cu Mino Sota și s-a arătat încântat de execuția lui Emmers.

”Am început să am marcaj om la om, dar nu e o problemă. Rar ies de pe teren fără să mă doară ceva. De data asta sunt ok. Am încercat să îl blochez și eu, a încercat să mă blocheze și el. Mă bucur că am contribuit la primul gol, execuția lui Emmers a fost foarte frumoasă.

Avem meciul de Cupă pe care îl tratăm la fel de serios. E normal să avem și evoluții mai puțin bune, dar încercăm să ne facem treaba cât mai bine. Ne bucurăm că am câștigat cele trei puncte.

Sperăm să câștigăm meciul cu Dumbrăvița. Vrem să mergem cât mai departe în Cupă sau chiar să o câștigăm. Mă bucur că am reușit să ne menținem între primele locuri.

Când jucăm ca o echipă, e greu să ne învingă cineva. La meciul cu Chindia nu am intrat foarte concentrați. Când joci în doi-trei oameni, e greu să reușești. În seara asta am făcut o treabă foarte bună toți”, a declarat Alex Ioniță la finalul meciului.

Alex Ioniță a fost schimbat imediat după ce Rapid a deschis scorul în minutul 75.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed