Vasile Dîncu are tupeu! Ce a putut spune despre modificarea legii Sportului. Proiect cu dedicaţie pentru echipa Armatei

Vasile Dîncu are tupeu! S-a aflat ce a putut spune despre modificarea legii Sportului. Proiect cu dedicaţie pentru echipa Armatei. Fostul ministru al Apărării a fost în Ghencea, la victoria gazdelor cu Dinamo.

Vasile Dîncu se laudă că proiectul său nu mai are cum să fie oprit. Recunoaşte însă că va fi greu ca echipa Armatei să promoveze în Superliga de la finalul acestui sezon.

Vasile Dîncu are tupeu!

Vasile Dîncu a iniţiat un proiect contestat de aproape toată lumea. Vrea ca echipa Armatei să fie primită în Superliga, deşi e o formaţie de drept public. Amendamentele la Legea Sportului, propuse de fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, ar putea fi aprobate până la finalul acestui sezon. În acest caz, CSA va putea activa în Superliga începând cu următoarea ediție, dacă va obține promovarea pe teren.

„N-am avut nicio așteptare vizavi de rezultat la acest meci. M-am dus la spectacolul tribunei și al fotbalului în general. E un proiect care încearcă să facă un pic de dreptate, pentru că nu poți să interzici prin legi unei echipe să joace într-o ligă.

Nu este simplu (n.r. – ca amendamentele propuse de el să treacă până la finalul acestui sezon). Procesul legislativ este un pic mai complicat, vom vedea”, a spus Vasile Dîncu la plecarea de la stadion.

Dîncu vrea ca o echipă sprijinită de un minister să aibă dreptul de a juca în fotbalul profesionist. Momentan, sunt doar 3 parlamentari PSD care susţin acest proiect. Este vorba despre Vasile Dîncu și despre Radu Popa și Bogdan Constantin Matei. Ultimul dintre aceştia chiar a recunoscut că ar fi vorba despre o lege cu dedicaţie pentru echipa Armatei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed