Suporterii celor de la FCSB s-au dezlănțuit. Nu l-au iertat pe Florin Talpan. Fanii echipei Armatei au reacționat / Foto

Suporterii celor de la FCSB s-au dezlănțuit. Nu l-au iertat pe Florin Talpan, și au avut mai multe mesaje pentru juristul celor de la CSA Steaua la meciul dintre FCSB și CFR Cluj.

Replica fanilor echipei Armatei nu s-a lăsat prea mult așteptată.

Mesaje pentru Florin Talpan

Fanii celor de la FCSB nu l-au uitat pe juristul care s-a opus ca echipa lui Gigi Becali să revină în Ghencea. La meciul cu CFR Cluj, mai multe persoane au purtat tricouri personalizate cu numele lui Florin Talpan.

Aceștia au scris pe tricourile negre „M…e Taplan”, iar pe verso „FCSB = Steaua”.

În drum spre stadionul din Ghencea, un fan al celor de la CSA Steaua a afișat de la o fereastră un tricou pe care scria „M…e FCSB”. Așa cum era de așteptat, bărbatul nu a scăpat de furia suporterilor.

Înaintea meciului fanii militarilor au mai avut câteva mesaje pentru rivali.

„Visezi că te întorci acasă, pe stadionul pe care ai făcut istorie, ai patrujdemii de suporteri, milioane în toată țara, te visezi echipa cea mai titrată din România, dar tu semnezi o clauză din contractul de închiriere (!) al stadionului prin care declari că nu ești echipa visurilor tale, nici nu ai fost vreodată, nu ai voie să spui altceva, altfel, nu vei mai avea permisiunea să închiriezi (!) stadionul pe viitor.
Dacă nu v-ați dezmeticit până acum, vă trezim noi la realitate: Fcsb e PSD”, au scris cei de la AS 47 pe pagina de Facebook.

Elias Charalambous: „Sper să mai jucăm aici”

FCSB a câștigat meciul cu CFR Cluj, scor 1-0, în fața unei audiențe record, 28.519 de spectatori.

„Vrem să le mulțumim fanilor, pentru că au fost foarte importanți pentru noi. A fost atmosfera care ne-a lipsit. Sunt mândru de jucători și de fani. Sunt foarte fericit pentru fani, pentru că au făcut o atmosferă extraordinară și e important ca jucătorii să aibă o astfel de atmosferă și în general pentru fotbalul românesc să se joace cu astfel de atmosferă. Sper să mai jucăm aici. Cred că decizia va fi luată în următoarele zile. E un stadion frumos. Vom vedea zilele următoare unde vom juca următorul meci”, a spus după meci Elias Charalambous, antrenor FCSB.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed