Sorana Cîrstea și Ana Bogdan, victorii de senzație la Dubai. Dueluri dificile în următorul tur /Video

Sorana Cîrstea și Ana Bogdan au reușit să câștige duelurile din primul tur al turneului WTA 1000 de la Dubai.

Cele două românce sunt singurele reprezentate ale țării noastre la turneul de la Dubai, Irina Begu a fost deja eliminată.

Sorana Cîrstea și Ana Bogdan fac senzație la Dubai

Sorana a obținut  la Dubai o victorie de excepțională în fața favoritei numărul 11, Beatriz Haddad Maia.

Jucătoarea noastră, aflată pe locul 70 WTA, s-a impus în runda inaugurală la turneul din Emiratele Arabe Unite cu scorul de 4-6, 7-6, 7-5, la capătul unui meci maraton.

Partida  a durat trei ore și 32 de minute de joc, iar Sorana a fost nevoită să revină de la 0-1 la seturi.

În turul secund, sportiva din Târgoviște, se va duela lcu Muchova, ocupanta locului 112 WTA.

Ana Bogdan s-a calificat și ea în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Dubai după ce a învins-o pe Laura Siegemund, cu 7-5, 6-3.

Bogdan, în vârstă de 30 de ani, a obţinut victoria după două ore de joc. Ambele jucătoare au venint din calificări.
Românca şi-a creat nu mai puţin de 16 mingi de break, din care a fructificat doar patru, suficient însă pentru a obţine victoria.

Irina Begu a fost eliminată încă din primul tur al turneului WTA 1000 de la Dubai. Românca a cedat meciul în două seturi.

Românca a fost învinsă de Barbora Krejcikova, jucătoare din Cehia clasată pe locul 29 WTA, scor 4-6, 2-6.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed