Scandal uriaş după Dinamo-Petrolul! S-a enervat în direct: ‘E foarte prost’ 

Scandal uriaş după Dinamo-Petrolul! Antrenorul ploieștenilor s-a enervat în direct.

Dinamo a remizat cu Petrolul, scor 1-1, în meciul din etapa a 7-a a Superligii.

Scandal uriaş după Dinamo-Petrolul

Florin Pârvu, tehnicianul „lupilor galbeni”, consideră că partida a fost afectată din pricina stării gazonului de la „Arcul de Triumf”.

„Știam că urmează un meci foarte dificil, cred că și gazonul a contribuit la asta. E un gazon foarte prost pe Arcul de Triumf, dar nu vreau să găsesc o scuză. Cred că a fost un rezultat echitabil.

Nu e ușor să faci o asemenea greșeală, mă bucur că Doua a trecut peste acest moment. În repriza secundă s-a descurcat bine, am discutat cu el și la pauză.

Am întâlnit un adversar puternic, mai ales acasă. Jocul nostru nu a mai fost la fel de spectaculos, dar vreau să îmi felicit elevii pentru efort, pentru modul în care s-au adaptat la condițiile de joc.

Mă bucur că a fost și Edi Iordănescu la meci, cred că băieții ambelor echipe au făcut un efort foarte mare. Nu se cade să propun eu jucători la națională, dar sunt mulți care pot fi convocați.

Deocamdată, până pe 4 septembrie lucrurile rămân deschise, atât la veniri, cât și la plecări”, a spus Florin Pârvu, conform GSP.

Tehnicianul de la Petrolul a vorbit și despre Mihai Alexandru Roman, jucătorul care a semnat cu formația ploieșteană în actuala campanie de mercato.

„Pentru moralul lui Roman ar fi fost un lucru extraordinar să debuteze cu gol, dar va avea timp să se acomodeze. E un jucător care cu siguranță ne va ajuta”, a mai afirmat Pârvu, potrivit aceleiași surse.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed