S-a terminat Rapid-CFR Cluj! Rezultat crucial în lupta pentru titlu. Spectacol între Adrian Mutu și Dan Petrescu

Partida dintre Rapid București și CFR Cluj s-a încheiat cu scorul de 3-1. Meciul a contat pentru etapa a 6-a a play-off-ului din Superliga.

Prima repriză a partidei din Giulești a fost una interzisă cardiacilor. S-au marcat nu mai puțin de 4 goluri, iar ritmul partidei a fost unul foarte alert.

Scorul a fost deschis de către băieții lui Adrian Mutu, în minutul 9, după un penalty obținut de Ioniță. Dugandzic a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă.

În minutul 12 echipa de sub podul Grand și-a majorat diferența, după o execuție bună a lui Kait.

Trei minute mai târziu, elevii lui Dan Petrescu au redus din diferență, după o centrare a lui Braun care a intrat în poarta lui Horațiu Moldovan.

După multe ratări de ambele părți, la finalul primei reprize, cei de la Rapid au marcat golul de 3-1, prin același Dugandzic, care a reușit dubla.

În repriza secundă jocul a fost mult mai echilibrat, cu faze importante de ambele părți. Totuși, rezultatul a rămas cel înregistrat în prima parte a partidei.

După acest meci, formația lui Adrian Mutu se află pe locul 5 al play-off-ului, cu 34 de puncte, în timp ce formația lui Dan Petrescu ratează ocazia de a trece din nou pe locul al doilea și rămâne pe locul 3, cu 38 de puncte, la 2 lungimi de FCSB și la 5 de liderul Farul.

Echipele de start:

Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, J. Morais – Kait, Al. Albu – Sefer, Al. Ioniță II, Bamgboye – Dugandzic
Rezerve: Drăghia – Fl. Ștefan, Crepulja, Iacob, V. Costache, Pănoiu, Emmers, Ongenda, Luckassen
Antrenor: Adrian Mutu

CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Țîru, Yuri, Braun – Boateng, Muhar, Fica – Bîrligea, Janga, Krasniqi
Rezerve: Sava – Camora, Peteleu, Kolinger, Bordeianu, Cvek, R. Filip, Petrila, Yeboah
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: Superbet Arena – Giulești, București
Arbitru: Marcel Bîrsan / Asistenți: Sebastian Gheorghe și Radu Ghinguleac
Arbitru VAR: Andrei Chivulete / Arbitru asistent VAR: Daniel Mitruță

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed