Rivala Simonei Halep, dezvăluiri incredibile: `Mâncarea mă alina, te simți atât de pustiită, a fost o cale de evadare!`

Caroline Garcia a fost una dintre jucătoarele care porniseră senzațional la junioare. Dar s-a tăiat pe parcurs și abia anul trecut a revenit în prim-plan. Semifinalista de la US Open 2o22 și-a recăpătat încrederea, mai ales că s-a impus la Turneul Campioanelor.

Recent, Caroline a dezvăluit că a trecut prin momente crunte, suferind de bulimie. „Fiecare este diferit. Unii nu mai mănâncă, dar la mine a fost invers. M-am obişnuit să-mi caut refugiul în mâncare. Te simţi atât de pustiită, atât de tristă încât simţi nevoia să umpli acest gol. A venit din suferinţa de a nu reuşi să fac ceea ce îmi doream pe teren, de a nu mai câştiga.

Mâncarea mă alina timp de câteva minute. Ştim cu toţii că nu durează, dar a fost o cale de evadare. Când eşti singură, este mai greu să fii în control. În tenis, petreci mult timp singură în camera ta. Aşa s-a întâmplat”, a dezvăluit Garcia pentru L’Equipe.

În clipa în care și-a conștientizat problemele, franțuzoaica a început să-și revină, iar asta pare să se vadă în primul rând pe teren. „Începi să înţelegi şi să realizezi că dacă se întâmplă asta, nu este sfârşitul lumii. De când îmi fac mai mult timp pentru mine, se întâmplă mai puţin. Şi când se întâmplă, accept asta mai bine şi nu mă simt vinovată. Să îmi permit câteva răsfăţuri regulate mă ajută să evit prea multe pofte.

Am fost prea dură cu mine la un moment dat. Sunt genul de persoană care îşi urmăreşte greutatea la gram. Acum, dacă vreau pizza timp de două zile, merg şi iau pizza”, a recunoscut sportiva.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Andrea Compagno face anunţul momentului! Mesaj clar pentru Gigi Becali. De ce a plecat, de fapt, de la FCSB

Andrea Compagno face anunţul momentului după ce roș-albaștrii au...

Umilinţă totală pentru Dan Şucu! L-a făcut praf în direct. Rapid, într-o criză uriaşă

Rapid a fost urmărită de ghinion, de la debutul...

Retragere forțată din tenis! Un jucător important a pus capăt carierei. Accidentările i-au grăbit retragerea

Retragere forțată din tenis! Accidentările i-au grăbit retragerea lui...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed