Retragere forțată din tenis! Un jucător important a pus capăt carierei. Accidentările i-au grăbit retragerea

Retragere forțată din tenis! Accidentările i-au grăbit retragerea lui Juan Martin Del Potro.

Argentinianul, care nu a mai jucat din februarie 2022, a vorbit pentru prima dată despre retragere. Își dorea să joace un meci de adio, dar se pare că acest lucru nu se va mai întâmpla.

Juan Martin Del Potro se retrage din tenis

Juan Martin Del Potro a vorbit despre retragerea sa în timpul unei transmisiuni de la turneul de la Madrid. Argentinianul a jucat ultima dată la 9 februarie 2022. A pierdut, scor 6-1, 6-3, la Buenos Aires în faţa compatriotului său Federico Delbonis, în ceea ce a fost „probabil ultimul său meci”.

Juan Martin Del Potro. Foto. Instagram

Doar că Del Potro, câştigător al US Open 2009, îşi exprimase dorinţa de a juca la US Open 2023. În cele din urmă s-a răzgândit.

„Dorinţa de a reveni pe un teren atât de special precum US Open m-a făcut să fiu foarte entuziasmat. Am făcut tot ce am putut pentru a ajunge acolo, dar corpul meu nu este la 100%”, a declarat el.

Duminică, deşi a declarat că a vrut să joace „un meci de adio”, el şi-a pus capăt carierei.

„Retragerea mea a fost decisă de corpul meu, este o ieşire forţată din tenis. Nu a fost ceva ce am plănuit. Ultimul meu meci de la Buenos Aires m-a durut foarte mult. De aceea am spus că va fi ultimul din cariera mea. Din punct de vedere emoţional, a fost foarte greu, pentru că mi-a fost foarte greu să mă mişc”, a declarat Del Potro.

Argentinianul, care locuieşte la Miami, nu se gândeşte în prezent să se orienteze spre antrenorat.

„Îmi place să fiu acasă, să nu am o rutină, să călătoresc. Îmi place să fiu cu tinerii şi să le transmit experienţa mea şi ceea ce am învăţat. Asta este ceea ce îmi place cel mai mult, dar poate că asta se va schimba în următorii ani”.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed