Rezultat incredibil pentru Dinamo în Liga Campionilor! S-a jucat până la ultima fază

Dinamo a avut o revenire senzaționalâ în Liga Campionilor după un meci nebun.

”Câinii” au câștigat meciul cu 29-28 la ultima fază, după ce au transformat o lovitură de la 7 metrii.

Dinamo a făcut senzație

Croații au condus tot meciul, au jucat mai bine parcă, profitând de pasivitatea campioanei României. PPD Zagreb a condus cu 4-1, 8-3, 11-8 și cu 16-15 la pauză. În partea a doua, tot gazdele au fost cele care au impus ritmul partidei. Srna și Dibirov au fost motoarele echipei, iar Zagreb s-a distanțat la 21-16 pe tabelă!

Dinamo abia atunci parcă s-a trezit. Antrenorul Xavier Pascual a cerut time-out și fața dinamoviștilor s-a schimbat. Portarul Ghedbane a început să adune paradă după paradă, iar Dinamo a egalat la 24 când mai erau 7 minute de joc!
43 % a fost procentajul portarului Khalifa Ghedbane, fărăîndoială omul meciului lui Dinamo în deplasarea de la Zagreb. Algerianull a avut 9 parade în repriza a doua.
Fază extrem de importantăîn minutul 59. La 28-27 pentru Zagreb, Ali Zein a doborât doi adversari în atac, gazdele au cerut vehement fault, dar arbitrii partidei, islandezii Eliasson și Palsson au acordat golul marcat de egiptean. Tot Zagrebul a avut prima șansă să câștige, dar elevii lui Ivica Obrvan au ratat. Dinamo a profitat de secundele rămase, mingea a ajuns pe pivot la egipteanul Mamdouh Shebib care a scos aruncarea de la 7 metri.

Cu mult sânge rece, ucraineanul Andrii Akimenko a marcat și a adus cele două puncte în România. E prima victoria a celor de la Dinamo în deplasare, în acest sezon. Nicu Negru 7 goluri, Akimenko 6, Da Silva 3, Gurbindo 3, Ali Zein 3, Humet 2, Alex Pascual 1, Kasparek 1, Kuduz 1, Bokhan 1, Shebib 1 au fost marcatorii lui Dinamo la Zagreb.
Dinamo ocupă locul 6 în Grupa A, cu 5 puncte, dar e la egalitate cu locurile 4 și 5: GOG Gudme și Wisla Plock, confrom Eurosport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed