Răzvan Lucescu, pledoarie în favoarea echipelor cu nume! De ce ar trebui să rămână Dinamo în Liga I!

Pentru prima dată în istoria sa, Dinamo este pe muchie, practic cu jumătate de picior în liga secundă, după ce a pierdut la Cluj, manșa tur a barajul pntru evitarea retrogradării, contra Universității.

Iar peste câteva ore, la finalul returului, se va afla dacă această zi va fi scrisă cu negru în calendarul alb-roșu. Deși n-a jucat și n-a antrenat în Ștefan cel Mare niciodată, Răzvan Lucescu este unul dintre oamenii de fotbal care pledează pentru rămânerea echipelor de brand pe prima scenă a fotbalului românesc.

„Susţin că Dinamo trebuie să fie în prima ligă. Nu e posibil să fie lăsată aşa în aer de cei care au condus până acum şi să ajungă în această situaţie la limită. Dacă va fi pusă în postura sportivă de a retrograda, să cadă! Dar va trebui făcut ceva imediat pentru a lupta la promovare.

E nevoie de formaţiile de top, de brandurile puternice la vârful fotbalului românesc. Emulaţia pe care o crează aceste cluburi aduce o influenţă pozitivă şi asupra celorlalte competitoare.

Cu tot respectul, una e să joci cu Voluntari, Mioveni, Chiajna sau Clinceni, alta cu nume încărcate de istorie. E greu să te uiţi la un Clinceni – Voluntari. Sigur, foarte bine, să fie şi unul-două cluburi de acest gen. Apare un meci în care Voluntariul bate pe FCSB. OK, o mare surpriză!

Face parte din frumuseţea fotbalului. Dar tot brandurile mari fac spectacolul, aduc lumea în tribune. Trebuie să fie însă bine organizate, să aibă capacitatea de a rămâne acolo, sus. Dacă Dinamo se duce în divizia secundă cu problemele actuale, ele se şterg prin simpla retrogradare? Nu!

Clubul are nevoie să fie gestionat de cineva măcar echilibrat, dacă nu se poate foarte puternic financiar. Să existe o strategie, un proiect. Luaţi, vă rog, ce spune tata! Vorbiţi cu el! Eu sunt antrenor în Grecia şi atât. E singurul lucru la care mă gândesc acum”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit Playsport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed