Răsturnare incredibilă de situație! Ce riscă Gigi Becali, după ce a fost dat în judecată pentru că a votat ilegal? Detaliul care schimbă tot!

Gigi Becali a fost trimis în fața instanței pentru că a votat la referendumul pentru familie, desfășurat pe 6-7 octombrie 2018. Eliberat în aprilie 2015 din închisoare, lui Becali i-a fost interzis timp de 5 ani dreptul la vot, așa că dacă este găsit vinovat, riscă până la trei ani de închisoare. A fost informația care a bubuit pe 4 ianuarie.

„Dosarul depus în ziua de 3 ianuarie 2023, la Judecătoria Buftea, ar urma să intre în procedură de cameră preliminară. Procurorii îl acuză pe milionarul din Pipera că a votat fără a avea acest drept (articolul 387, alineatul 1, litera a) și a comis fapta în stare de recidivă (articolul 41, alineatul 1).

Adică după ce a fost condamnat definitiv la închisoare, până la împlinirea termenului de reabilitare a săvârșit din nou o infracțiune, ”cu intenție sau cu intenție depășită”, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. Pentru fraudă la vot, pedeapsa maximă este de 3 ani”, susțin cei de la gândul.ro.

Doar că situația nu ar fi chiar așa. Iar Becali se pare că n-ar risca, de fapt, nimic. Și asta pentru că pe 18 octombrie 2018, Curtea Constituțională a decis că referendumul nu a fost valabil, deoarece nu au participat cel puțin 30% dintre cei de pe liste.

Iar Autoritatea Electorală Permanentă îi caută pe liste pe cei care au votat ilegal doar după declararea drept valid a unui astfel de demers, scrie digisport.ro.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Referendumul acela a fost declarat nul pentru ca nu s-a intrunit numarul minim de voturi deci nu poate fi acuzat pentru oaeticipare la un referendum nul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed