Probleme grave la Hermannstadt. Avertismentul lui Marius Măldărășanu: ‘Nu e bine să vorbesc’

Hermannstadt nu a pierdut niciun meci în acest sezon, însă echipa se confruntă cu probleme financiare serioase. Mai întâi jucătorii au tras un semnal de alarmă în urmă cu o săptămână și au dezvăluit că nu și-au luat banii de câteva luni. Acum a venit și rândul antrenorului Marius Măldărășanu să tragă un semnal de alarmă.

„Sunt probleme în continuare, au tot fost promisiuni, nu cred că e bine să vorbesc eu. Băieții au fost înțelegători, dar nu ne este ușor, nouă, staff-ului, să gestionăm această situație”, a declarat Marius Măldărășanu după meciul cu FC Botoșani.

Sibienii au terminat la egalitate meciul cu FC Botoșani, scor 1-1. Antrenorul echipei și-a lăudat elevii, dar se teme de ce este mai rău.

”Considerăm că avem o echipă bună, nu vreau să folosesc cuvintele salvare de la retrogradare. Când conduci cu 1-0 și faci o a doua repriză bună, speri la mai mult. Am început rău prima repriză, au jucători cu calitate de la mijloc în sus, a fost nevoie de efort din partea noastră, am echilibrat, am pus presiune. A doua repriză am început bine, acțiuni bune, am avut progresie bună, apoi a venit acea greșeală, a fost penalty, s-a văzut de pe bancă.

Am câștigat un punct cu o echipă bună, trebuie să fim realiști, chiar dacă sunt dezamăgit. Avem 5 puncte, puteam mai mult, însă e mult de muncă, mai avem de lucrat la încredere. Am spus mereu, e primul an în Superligă, încercăm să ne menținem, e cel mai greu an”, a mai spus Măldărășanu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed