Pleacă Ianis Hagi de la Rangers?! Anunţul momentului despre român. Echipa care îl vrea imediat

Pleacă Ianis Hagi de la Rangers?! Anunţul momentului despre român. S-a aflat care este echipa care îl vrea imediat pe fiul Regelui. Asta se întâmplă deşi jucătorul abia a revenit după o accidentare care l-a ţinut un an pe tuşă.

Ianis Hagi abia a revenit după accidentare, dar are deja oferte. Mijlocașul român este curtat de Galatasaray.

Pleacă Ianis Hagi de la Rangers?!

Potrivit presei din Turcia, antrenorul grupării „Cim-Bom” și l-ar dori insistent pe Ianis Hagi la echipa sa. Agentul fotbalistului în vârstă de 24 de ani a dezvăluit că se va vorbi de un transfer, doar în momentul în care mijlocașul va reuși să se impună din nou în echipa scoțienilor.

„Este bine pentru el acolo, la Rangers, este apreciat de fani, este iubit, i s-a dat încredere de când a ajuns acolo. Dacă va fi vorba de altceva, poate de un transfer, va fi în urma evoluţiilor lui, în funcţie de cum va juca pentru că oamenii îi ştiu calităţile. Ştiu toţi de ce Ianis în stare”, a declarat Victor Becali, în direct la Primasport.

Cu Ianis Hagi titular, Glasgow Rangers s-a calificat în semifinalele cupeii, după ce a învins-o, scor 3-2, pe Patrick Thistle.

Ianis Hagi a fost scos la pauză, la scorul de 1-0 pentru adversari. Jurnalistul Pete O’Rourke a salutat revenirea românului la Rangers. Scoțianul este de părere că în momentul în care mijlocașul de 24 de ani va ajunge la forma de dinaintea accidentării, Rangers va fi o echipă mult mai puternică.

„Va fi un mare, mare impuls să-l avem înapoi. A lipsit foarte mult pentru Rangers în ultimul an, în urma accidentării pe care a suferit-o.

A fost un jucător cheie pe extreme pentru Steven Gerrard când era în formă și juca constant, marcând goluri și oferind pase decisive. Le-a lipsit prezența sa pe acea parte”, a mărturisit jurnalistul Pete O’Rourke, pentru GiveMeSport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed