Omul lui Răzvan Burleanu a dat verdictul! Ce se va întâmpla, de fapt, cu preşedintele FRF: ‘Nu mă surprinde’

Omul lui Răzvan Burleanu a dat verdictul! S-a aflat ce se va întâmpla, de fapt, cu preşedintele FRF. Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, a dat cărțile pe față. Ce spune despre nominalizarea șefului său pentru funcția de președinte UEFA.

Mihai Stoichiţă crede cu tărie că Răzvan Burleanu poate ajunge preşedinte al UEFA. Asta în contextul în care jurnaliştii de la The Independent au scris că șeful FRF este văzut drept un posibil înlocuitor al lui Aleksander Ceferin.

Omul lui Răzvan Burleanu a dat verdictul

Directorul tehnic al FRF a spus că Burleanu a ajuns în atenţia forului continental după ce a reuşit să atragă sume mari în conturile Federaţiei.

„Nu mă surprinde pentru că acum câțiva ani a fost ales cel mai bun tânăr manager sportiv de câteva universități renumite din lume. M-au luat la mișto atunci. Omul are un CV.

Burleanu a fost și fotbalist până la 20 de ani, arbitru de fotbal. Tatăl său l-a trimis la facultate. E un manager care ține 100 și ceva de oameni, 18 loturi naționale și nu știu câte competiții pentru care în ultimii ani nu a primit bani de la UEFA. S-au autofinanțat.

Mie nu mi se pare exagerat. Când mă duc la UEFA la orice fel de întrunire, întâlnire, toată lumea vine la el să stea de vorbă. Toți președinții. Nu mai zic de Ceferin. Au o relație foarte bună”, a spus Mihai Stoichiţă, conform Fanatik.ro.

Mihai Stoichiţă: „Ne trage și pe noi după el”

Mai apoi, Mihai Stoichiţă l-a comparat pe Răzvan Burleanu cu Gică Hagi, antrenorul de la Farul, dar și cu Simona Halep, fost lider WTA.

„Păcat, nu ne respectăm oamenii care au capacitatea așa cum ar trebui. Să ne bucurăm că într-un fel ne trage și pe noi din după el. Orice valoare din România, mă țin după Halep, mă țin după Hagi, mă țin după Burleanu. De ce nu? Fac o paralelă. O să zică cum compari domne?

Eu când am venit la federație am descoperit lumea asta nouă a lor și le-am zis: ‘Voi sunteți niște campioni ai administrației’. Eu am venit aici pentru că vreau să devin un campion al zonei tehnice.

El a spus că apreciază asta. Am investit foarte mult în sectorul juvenil. S-au obținut în premieră trei calificări la Campionatul European la loturile de juniori. Ce am făcut la tineret dă roade la echipa mare”, a mai declarat directorul tehnic al FRF, potrivit sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed