Drama uriaşă a lui Sebastian Haller! Coşmarul său este departe de final. `Va trebui să mă supun unei operații, lupta nu s-a încheiat pentru mine`

Atacantul celor de la  Borussia Dortmund, Sebastien Haller, a declarat că va fi supus unei noi intervenții chirurgicale.

Operația este parte a tratamentului în curs de desfășurare pentru o tumoare testiculară care îl ține pe jucător departe de teren.

Coșmar fără sfârșit pentru Sebastien Haller

La începutul acestui an, atacantul din Coasta de Fildeș, a descoperit o tomoră în timpul unui cantonament.

Haller a fost supus unei intervenții chirurgicale imediat după aflarea veștii, iar în ultimele luni a făcut chimioterapie.

Atacantul care a jucat anterior la clubul West Ham United din prima ligă engleză, a revenit pentru scurt timp la antrenamente cu fosta echipă Ajax Amsterdam, luna trecută.

„Așa cum s-a planificat de la început, au fost luate în considerare diferite posibilități în urma chimioterapiei. Vă spun că lupta nu s-a încheiat pentru mine”, a scris Haller miercuri într-o postare pe Twitter.

„Va trebui să mă supun unei operații pentru a pune capăt definitiv acestei tumori care mă ține departe de teren. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere și pentru puterea pe care mi-o dați în această încercare. Aștept cu nerăbdare să ne vedem cu toții în curând”.

Echipa germană Borussia Dortmund a plătit pentru Haller o sumă inițială de 31 de milioane de euro, după ce atacantul a marcat 34 de goluri în sezonul trecut pentru campioana Olandei, Ajax – dintre care 21 în campionat și 11 în Liga Campionilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed