Novak Djokovic nu se opreşte! Planul incredibil al jucătorului sârb. Vrea să rescrie istoria tenisului

Novak Djokovic nu se opreşte! S-a aflat care este planul incredibil al jucătorului sârb. Acesta vrea să rescrie istoria tenisului. Sportivul din Serbia bate record după record și este aproape de o nouă performanță.

Jucătorul este la doar 3 săptămâni distanță de a înregistra 400 de săptămâni în topul clasamentului ATP. Cele 397 de săptămâni în care s-a situat pe locul 1 ATP depășesc performanțele obținute de 18 foști lideri mondiali la un loc.

Novak Djokovic nu se opreşte

Este vorba despre Edberg, Courier, Kuerten, Murray, Năstase, Alcaraz, Wilander, Medvedev, Roddick, Becker, Safin, Newcombe, Ferrero, Muster, Rios, Kafelnikov, Moya și Rafter.

Potrivit Tennis.com, Djokovic a hotărât să nu participe la turneele din Asia, Viena și Basel, dat fiind că și fără prezența la aceste competiții el a rămas lider mondial. Sârbul are acum 11.045 de puncte, cu 2.420 mai mult decât Carlos Alcaraz (8.625 de puncte), cel care se situează pe locul 2 ATP.

De altfel, nici jucătorul spaniol nu a evoluat la turneele din Austria și Elveția, asta din pricina unei accidentări suferite.

Novak Djokovic urmează să evolueze la turneul Masters de la Paris, iar mai apoi la Turneul Campionilor de la Torino, sârbul având mari șanse să-și păstreze prima poziție în clasamentul mondial.

Novak Djokovic: „Mă simt tânăr, chiar dacă am 36 de ani”

În ciuda faptului că are vârsta de 36 de ani, Djokovic a declarat că nu are de gând să se retragă din tenis prea curând.

„Bineînțeles, am avut un an competițional grozav până acum, câștigând trei turnee de Grand Slam și ajungând în finală la Wimbledon. La începutul anului am spus că Grand Slam-urile sunt prioritatea mea și continuă să fie așa și pentru sezonul următor. Acestea sunt turneele în care vreau să dau tot ce am mai bun.

Nu puteam să îmi doresc un sezon mai bun, la un meci distanță de câștigarea celor patru Grand Slam-uri. Este un lucru pe care l-aș semna oricând fără ezitare.

Am mereu obiective, să câștig un alt Grand Slam, să fiu numărul unu, să termin anul pe primul loc în clasament… Acestea sunt marile mele obiective. Bineînțeles, anul viitor avem Jocurile Olimpice, vreau să îmi reprezint țara cu mândrie. Cupa Davis mă inspiră, de asemenea, foarte mult. Vreau să câștig fiecare turneu pe care îl joc, asta e sigur. Este important să ai obiective și ambiția de a le urmări.

Mă simt tânăr, chiar dacă am 36 de ani. Există diferențe față de alți jucători din trecut. Unii preferă să renunțe atunci când sunt în vârf. Eu prefer să mă las când nu mai pot câștiga cele mai importante turnee, când pierd de mai multe ori în fața tinerilor. Atâta timp cât sunt principalul candidat la Grand Slam-uri, nu voi pleca. Doar dacă nu se întâmplă ceva din punct de vedere mental și nu mai am motivație, ceea ce nu este cazul deocamdată”, a afirmat Djokovic, potrivit EuroSport.

Topul 10 ATP în acest moment:

  1. Novak Djokovic (11.045 de puncte),

2. Carlos Alcaraz (8625 puncte),

3. Daniil Medvedev (7200 puncte),

4. Jannik Sinner (5410 puncte),

5. Andrey Rublev (4935 puncte),

6. Stefanos Tsitsipas (4435 puncte),

7. Holger Rune (4280 puncte),

8. Casper Ruud (3705 puncte),

9. Alexander Zverev (3540 puncte),

10. Taylor Fritz (3500 puncte).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed