Nebunie totală în Brazilia: ce se întâmplă chiar acum cu sicriul lui Pele/ Video

Brazilia se pregătește de înmormântarea ”Regelui” Pele, iar sicriul fostului mare jucător a ajuns la stadionul celor de la Santos.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al „Regelui” Pele a părăsit, luni, în zori, spitalul Albert Einstein din Sao Paulo.

Priveghi pentru Pele

Pe stadionul Vila Belmiro din Santos va fi ținut un priveghi de 24 de ore, până la înmormântarea de marţi.

Cortegiul funerar al lui Pele a parcurs cei 80 de kilometri în două ore, a fost escortat de la spital la stadion de Poliţia Militară.

Sute de fani se aflau deja, încă de duminică seara, la stadionul lui Santos. Aceștia aşteaptă să le fie permis accesul pentru a-i aduce un omagiu lui Pele, informează News.ro.

 


Pe stadionul Vila Belmiro, unde a marcat 288 din cele 1.282 de goluri ale sale, Pele, care a murit, joi, la 82 de ani, va primi ultimele omagii de la familie, public şi autorităţi.

Sicriul va fi la centrul terenului

Sicriul „Regelui” va fi plasat în centrul gazonului său favorit la ora locală 10.00. Au fost amenajate două corturi mari, unul pentru rude, altul pentru oficialităţi. Un traseu, care să protejeze iarba, va permite publicului să se apropie de centrul terenului. În tribune au fost puse steaguri şi bannere care poartă imaginea triplu-campionului mondial.

Sunt aşteptate celebrităţi, precum preşedintele Lula care a preluat mandatul duminică, 1 ianuarie, la Brasilia, sau Neymar, suspendat la meciul cu Lens. După 24 de ore de priveghi, sicriul Regelui va fi apoi transportat la Necropola Memorială Eucumênica, un cimitir vertical.

Din motive practice, cavoul său nu va fi instalat în cele din urmă la etajul 9 al acestei clădiri, ci la parter, pentru a facilita accesul ulterior vizitatorilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Lovitură totală pentru România! S-a aflat înaintea Jocurilor Olimpice 2024. Sportivul tocmai a fost suspendat

Lovitură totală pentru România! S-a aflat înaintea Jocurilor Olimpice...

Dezvăluirea nopţii înaintea Jocurilor Olimpice! Unde a ajuns flacăra simbol. Imagini virale / Video

Dezvăluirea nopţii înaintea Jocurilor Olimpice! S-a aflat unde a...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed