Ministrul Novak stârnește un nou scandal. Ce a putut să spună după ce a aflat că Sepsi – FCU Craiova se rejoacă

Eduard Novak stârnește un nou scandal în sport. Ministrul a caracterizat decizia Comisiei de Recurs în cazul Sepsi – FCU Craiova drept una „balcanică”.

Meciul a fost întrerupt pe 29 ianuarie din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor olteni. Inițial Comisia de Disciplină a decis ca covăsnenii să câștige cu 3-0 la masa verde, dar Comisia de Recurs a anulat hotărârea. 

Ministrul Novak stârnește un nou scandal

Eduard Novak și-a spus și el părerea despre acest caz.

„Eu am crezut mereu că va rămâne decizia primei comisii. Eu am sprijinit decizia arbitrului, apoi decizia comisiei. După aceea însă toate s-au răstălmăcit şi cred că s-a dat o soluţie tipic balcanică.

Cumva ca toată lumea să fie fericită… însă se uită faptul că în viitor, când vor juca în ţară echipele de fotbal, baschet, hochei din zona Harghita şi Covasna această temă a discriminării, aceste sloganuri vor fi mereu în tribune. Şi e foarte dureros, pentru că am fi putut tranşa această situaţie.

În schimb noi am dat liber, doar ca să se decidă 3 puncte aici, 3 puncte acolo”, a declarat ministrul.

Novak crede că legea ar trebui să fie mult mai clară pentru ca suporterii scandalagii să fie pedepsiți.

„Desigur că legea şi regulamentul ar trebui să fie mult mai clare referitor la suporteri. Cumva să identificăm cine sunt suporterii în cauză şi ei să… dar în momentul actual când legea este atât de permisivă nu poţi să faci departajare concretă”, a mai spus rutierul.

Cum vrea să-i oprească pe suporteri. Apare o altă comisie

„Federaţia Română de Fotbal trebuie să fie fermă. Şi noi, la rândul nostru, ca Minister al Sportului, o să reactivăm comisia noastră de violență şi să fim şi noi mult mai fermi. Vom stabili concret care sunt regulamentele şi cum putem să intervenim şi noi. Să tăiem din rădăcină aceste ieşiri”, a mai spus Eduard Novak.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed