Meci pe muchie de cuţit pentru Sorana Cîrstea! Ce a făcut românca în turul inaugural de la Beijing. Partidă maraton, decisă în tie-break-ul setului trei

Sorana Cîrstea, locul 26 WTA, a părăsit turneul la Beijing din prima rundă.

Jucătoarea din Târgoviște a pierdut în fața Petrei Martic (49 WTA, Croația), scor 2-6, 6-2, 7-6

În primul set, croata a condus încă de la început, și a câștigat fără probleme, 6-2. În actul secund, Sorana și-a revenit a preluat conducerea, în timp ce jocul Petrei Martic s-a prăbușit după multe mingi de break ratate. În decisiv, după ce scorul a fost 3-3, românca și-a pierdut serviciul, iar Petra Martic a preluat conducerea, dar Sorana a egalat la 5. Setul a fost decis în tie-break.

În turul al doilea Martic ar putea da piept cu Gauff (3 WTA). Campioana de la US Open o întâlnește în runda inaugurală pe Ekaterina Alexandrova.

Sorana Cîrstea va participa și la dublu unde face pereche cu Bethanie Mattek-Sands din SUA. În primul tur joacă cu Hao-Ching Chan (China) și Giuliana Olmos (Mexic).

Turneul de la Beijing este dotat cu premii totale în valoare de 8.127.389 de dolari. Competiția are loc în perioada 30 septembrie – 8 octombrie.

Românca a jucat și la Ningbo, dar a fost eliminată în turul secund, de către Katerina Siniakova, scor 3-6, 5-7.

Cîrstea va mai juca în China și la turneul WTA de la Zhengzhou, apoi participă la Transylvania Open la Cluj-Napoca.

Ana Bogdan și Irina Begu au decis să nu joace în China. Iubita lui Simone Tempestini a anunțat că vrea să-și petreacă timp cu familia, în timp ce Begu estee accidentată.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed