Gigi Becali a prevăzut conflictul cu Armata! Ce spunea latifundiarul încă din anul 2005. Totul a ieșit la iveală abia acum

Gigi Becali a prevăzut conflictul cu Armata! Ce spunea latifundiarul încă din anul 2005. Totul a ieșit la iveală abia acum.

Gigi Becali știa că va exista un conflict cu Armata! Patronul celor de la FCSB a oferit o declarație interesantă în anul 2005, atunci când își anunța planurile de viitor.

Gigi Becali avea în plan înființarea FCSB

Gigi Becali avea în plan înființarea FCSB! Latifundiarul din Pipera dorea să renunțe la marca „Steaua” încă din anul 2005. Atunci, acesta anunțase ideea sa pentru viitor și menționa că istoria celui mai titrat club din România nu reprezintă o prioritate pentru el.

„Nu mă interesează tradiția, emblema și palmaresul vechii echipe. Voi construi altă Steaua, creștină, având ca emblemă o stea cu opt colțuri (n.r. actuala emblemă a FCSB-ului). Sebastian Bodu (n.r. fostul președinte al ANAF) spune că marca valorează 100 de milioane de euro. Atunci să își recupereze banii, mie să îmi lase averea în pace.

E dureros să renunț la marca Steaua, dar vreau să îmi protejez familia. Locul în Divizia A (n.r. acutala Superligă) nu este de vânzare. De jucători nu se va atinge nimeni. Steaua va juca sub același nume până îmi cumpără cineva marca”, spunea latifundiarul din Pipera în anul 2005, atunci când se afla în plin scandal cu reprezentanții ANAF.

Totuși, planurile lui Becali aveau să fie puse în aplicare mult mai târziu, iar dușmanul numărul 1 al latifundiarului nu a fost ANAF-ul, ci Armata.

Latifundiarul din Pipera ar fi salvat Steaua

Latifundiarul din Pipera ar fi salvat Steaua! Cel puțin aceasta este opinia lui Vasile Stângă. Acesta a dezvăluit că formația se afla într-o situație financiară foarte grea în anul 2003, atunci când a fost preluată de către latifundiar.

De asemenea, fostul sportiv nu este de acord cu cei care consideră că FCSB nu este continuatoarea clubului care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986. Acesta a vorbit despre întreaga situație din jurul clubului într-un interviu pentru AS.ro.

„(n.r. Dan Pavel: Gigi Becali a făcut mai mult bine sau mai mult rău pentru Steaua?) Când a luat Gigi Becali clubul Steaua, de la domnul Păunescu, a pierdut foarte mulţi bani. A investit foarte mulţi bani atunci şi nu a câştigat nimic. Dar ca în orice afacere…. investeşti, investeşti şi la un moment dat ai profit. Eu ţin minte că pe la el la echipă au trecut foarte mulţi antrenori, printre care Lăcătuş, Piţurcă, deci au fost antrenori la echipa aia, la Steaua.

Ei, acum nu mai este echipa aia. Este altă echipă. Asta nu înţeleg eu. Dacă nu era Gigi Becali, vă spun cinstit, echipa dispărea total. Poate se înfiinţa aşa cum s-a înfiinţat CSA. Dispărea! Deci dispărea total dacă nu o prelua Becali atunci. Becali a avut bani şi a investit. Bine, a câştigat. Toată lumea îl blamează: «Bă, dar ai câştigat o căruţă de bani!». Până a câştigat o căruţă de bani, a investit o căruţă de bani. A cumpărat tot ce e în România mai bun şi a jucat în cupele europene cu Steaua, nu cu FCSB. Dar e tipic românesc”, a declarat Vasile Stângă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed