FRF pune presiune pe Edi Iordănescu: ‘Cred că vom câştiga grupa!’ Dezvăluiri din tabăra tricolorilor

Cei de la FRF pun presiune pe Edi Iordănescu înaintea debutului în Liga Naţiunilor. Directorul tehnic al Federaţiei, Mihai Stoichiţă, este convins că România va câştiga această grupă. Tricolorii debutează sâmbătă, pe terenul celor din Muntenegru.

Patru meciuri de foc îi aşteaptă pe băieţii lui Edi iordănescu în această lună. După un debut neconvingător pe banca României, 0-1 cu Grecia, 2-2 cu Israel, noul selecționer este obligat să câştige grupa cu Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Finlanda, din Nations League.

Delegația nationalei a ajuns la Podgorica, pentru primul meci, împotriva naționalei din Muntenegru. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației, a dezvăluit cum și-a pregătit Edi Iordănescu jucătorii pentru cele patru meciuri, punctând importanța modului în care acesta comunică cu fotbaliștii săi.

„Am încredere. Starea de sănătate este ok, nu mai avem probleme ca în trecut cu COVID-19, cu accidentări, iar asta e foarte bine. Nu pot să vă spun acum cum va fi, dar eu am văzut cum a pregătit Edi Iordănescu acest meci şi ştiu ce vrea să joace. Nu pot să divulg, dar faptul că poţi avea eficacitate fără să risipeşti prea multă energie prin tot felul de acţiuni care par spectaculoase, dar care nu sunt eficiente, cred că primează într-un asemenea meci.

Edi are capacitatea să pună la punct toate aceste detalii. Pe jucători îi văd într-o dispoziţie de joc bună, îi simt motivaţi, din ce am văzut eu la antrenamente. Eu vreau să câştigăm, cred că o să câştigăm această grupă.

Edi e foarte concentrat, este extrem de realist în tot ce vrea şi probabil că e foarte bine să fie aşa. Nu are cum să nu-ţi placă de el. Mă uitam şi la Rădoi, mă uitam şi la Contra, în momentul în care ţi se vorbeşte civilizat, normal că le place şi jucătorilor o asemenea persoană.

Au puterea de a convinge oamenii şi de a le explica exact ce vor de la ei. Asta înseamnă o plăcere în cadrul relaţiei antrenor-jucător. Eu nu cred că nu vor juca Savic şi Jovetic. Cred că vor juca amândoi”, a declarat Mihai Stoichiță la sosirea naționalei în Podogorica.

Programul meciurilor din iunie din Liga Națiunilor

Sâmbătă 4 iunie, ora 21:45, stadion Gradski (Podgorica): Muntenegru – România

Marți 7 iunie, ora 21:45, stadion Bilino Polje (Zenica): Bosnia și Herțegovina – România

Sâmbătă 11 iunie, ora 21:45, stadion Giulești (București): România – Finlanda

Marți 14 iunie, ora 21:45, stadion Giulești (București): România – Muntenegru

Lotul convocat de Iordănescu pentru Liga Națiunilor

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)

MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)

ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8), Florin Tănase (FCSB, 11/1).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed