Eugen Neagoe, resemnat după egalul cu Oțelul Galați: ‘Orice e posibil la fotbal!’

Eugen Neagoe, resemnat după egalul cu Oțelul Galați. Oltenii au avut o mulțime de ocazii, dar nu au reușit să înscrie.

Antrenorul spune că echipa sa a fost urmărită de ghinion și că nu are ce să le reproșeze elevilor săi.

„Simplu, cred că am făcut un joc bun. Ne-am dominat adversarul, am avut ocazii, am lovit de 4 ori bara. Cred că am avut 72% posesia. Când ai atâtea ocazii la un joc de Liga 1, nu cred că mai e ceva de spus. Doar șansă nu am avut.

Nu este vorba de concentrare, de capacitat fotbaliștii. Am făcut un presing foarte bun. Dacă după asemenea joc nu câștigi, ce poți să spui? Nu am nimic de reproșat jucătorilor.

Ivan este un jucător valoros, așa cum sunt și ceilalți. Joacă acolo unde e nevoie, atacant, extremă, joacă unde e nevoie. Danciu a făcut un joc bun, putea și el să marcheze. A avut o ocazie mare după o fază frumoasă. Combinațiile au fost frumoase, am jucat rapid. N-aș vrea să vorbesc despre transferuri, dar orice e posibil la fotbal. Cât timp perioada durează până în septembrie… Sunt puțin dezamăgit că nu am câștigat, dar supărat nu sunt pe băieți. Era culmea să ne marcăm și autogol, eu chiar cred că am făcut un joc bun.

CFR Cluj e un adversar de calibru, poate vom avea o ocazie și vom marca două goluri. Vom merge acolo să jucăm și să câștigăm”, a spus Eugen Neagoe la Orange Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed