Este oficial. Marius Croitoru și-a luat fiul la FC Argeș

FC Argeș anunțat că l-a transferat pe fiul lui Marius Croitoru, David (19 ani). Tânărul fotbalist a fost ultima dată la FCU Craiova, în perioada în care tatăl său îi antrena pe olteni. Nu a jucat însă niciun meci pentru Craiova.

David Croitoru a jucat în 20 de meciuri în Liga 1 în tricoul celor de la FC Botoșani, tot cu tatăl său antrenor.

”Bine ai venit, David Croitoru! Clubul nostru a perfectat cel de-al optulea transfer din această iarnă. FC Argeș a ajuns la un acord până la sfârșitul acestui sezon competițional cu jucătorul David Croitoru.

Fotbalistul în vârstă de 19 ani evoluează ca mijlocaș central, însă poate fi folosit și ca mijlocaș ofensiv. FC Botoșani și FC U Craiova sunt echipele la care David a mai evoluat până acum în carieră. În perioada 2019-2022, Croitoru a îmbrăcat tricoul moldovenilor în 20 de partide, iar în prima parte a acestei ediţii de campionat a bifat un singur meci pentru olteni.

Clubul nostru îi dorește evoluții cât mai bune și cât mai multe reușite în tricoul alb-violet”, a fost mesajul clubului piteștean, postat pe rețelele sociale.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed