Cea mai cunoscută impresară a dat cărţile pe faţă! Ce probleme are Wanda Nara. A fost internată, de urgenţă, în spital / Foto

Cea mai cunoscută impresară a dat cărţile pe faţă! S-a aflat ce probleme are Wanda Nara. A fost internată, de urgenţă, în spital. S-a speculat că aceasta ar avea mari probleme de sănătate.

De curând au apărut speculații cum că impresara ar fi internată în spital. Wanda Nara (36 de ani) a venit cu precizări despre starea ei de sănătate.

Wanda Nara, despre situația ei de sănătate

Soția lui Mauro Icardi n-a mai postat nimic pe rețelele sociale, în condițiile în care este foarte activă de obicei, lucru care a ridicat numeroase semne de întrebare.

Potrivit celor de la Foot Mercato, Wanda Nara a fost internată la un spital din Buenos Aires, după ce a acuzat o stare de rău. Investigațiile medicale ar fi relevat anumite probleme pentru vedeta argentiniană.

“Nu mă duc pentru tratament nicăieri. Îl voi acompania pe Mauro în Turcia. Mă simt foarte bine. S-au spus multe minciuni, fără să ia în calcul că vorbesc despre viața unui om”, a spus Wanda Nara, într-un InstaStory.

Vineri, Wanda Nara a postat mai multe fotografii alături de Mauro Icardi și de copii, în avion către Turcia. Cei doi au împreună două fete, Francesca și Isabella.

Mauro Icardi, prezentat la Galatasaray

Galatasaray, campioana Turciei, a anunțat în cursul zilei de vineri transferul lui Mauro Icardi (30 de ani). Mauro Icardi, soţul Wandei a semnat un contract valabil pe următorii trei ani cu clubul din Turcia. Galatasaray le-ar fi plătit celor de la PSG zece milioane de euro pentru atacantul argentinian.

În sezonul 2022-2023, Mauro Icardi a jucat sub formă de împrumut la Galatasaray și a reușit 23 de goluri și 8 pase decisive în 26 de meciuri.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed