Avertisment dur al lui Mihai Stoica! Ce le-a transmis jucătorilor lui Elias Charalambous. S-a aflat chiar înaintea meciului

Avertisment dur al lui Mihai Stoica! Mesajul transmis jucătorilor lui Elias Charalambous. S-a aflat chiar înaintea meciului. Este vorba despre un meci extrem de important pentru vicecampioanp.

Meciul dintre Oțelul Galați și FCSB se va azi de la ora 21:30, în cadrul etapei a treia din Superliga, pe Stadionul „Oțelul”.

Mihai Stoica, mesaj pentru jucătorii FCSB

În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Oțelul Galați, Mihai Stoica a avertizat cu privire la agresivitatea echipei antrenate de către Dorinel Munteanu.

„Este complicat din foarte multe puncte de vedere, întâlnim o echipă foarte agresivă, care până acum a jucat două meciuri. În meciul cu UTA nu a câștigat din cauza unui ghinion teribil, iar meciul de la Craiova, chiar dacă să spunem că ar fi meritat Craiova, mă gândesc la ce ocazie monumentală au avut pe final.

Sunt gălățean și știu ce vorbesc, meciurile cu Steaua (n.r. FCSB) reprezintă ceva deosebit pentru gălățeni. Avem și un jucător care probabil nu o să poată evolua, sperăm să poată fi recuperat până la meciul de joi, nu întrebați cine, nu o să spun.

Am întâlnit agresivitatea celor de la Galați într-un amical, propus de noi. M-am bucurat că Oțelul a promovat și am zis să facem un cadou gălățenilor. Era să pierdem trei jucători la meciul ăla. Nu aș vrea să reiau discursul avut înainte de meciul cu Rapid, va fi un joc la limita regulamentului probabil”, a spus Mihai Stoica, la conferința de presă.

Meciul se va disputa cu casa închisă

Cristi Munteanu, managerul general al clubului Oțelul Galați, a anunțat că meciul cu FCSB se va disputa cu casa închisă.

„E sold-out! Bilete nu mai sunt, azi s-au dat ultimele bilete la peluze. În celelalte zone ale stadionului, biletele au fost terminate de luni. Atmosfera la echipă e bună, suntem încrezători. Am făcut un rezultat bun la Craiova, pozitiv, nu avem motive să ne temem.

Dorinel a pregătit meciul, el știe ce va face, el simte echipa, pe băieți. El e cel care știe ce are de făcut”, a spus Cristi Munteanu, potrivit Sport.ro.

Meciul dintre Oțelul Galați și FCSB se va disputa sâmbătă, 29 iulie, pe Stadionul „Oțelul”, de la ora 21:30, în cadrul etapei a treia din Superliga.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed