Audiență record la meciul FCSB – CFR Cluj. Se joacă cu casa închisă. Câte bilete s-au vândut

Audiență record la meciul FCSB – CFR Cluj, care se joacă în Ghencea. Se pare că numărul de bilete vândut este de 27.000, iar oficialii roș-albaștrilor se așteaptă să fie 28.000 de persoane pe stadion.

Audiență record la meciul FCSB – CFR Cluj

Va fi nebunie în această seară în Ghencea. Toate biletele care au fost puse la dispoziție fanilor s-au vândut, anunță gsp.ro.

Liderul galeriei roș-albastre, Gheorghe Mustață a făcut apel la calm înainte partidei care va începe la 21.30. Acesta le-a cerut fanilor să nu se implice în scandaluri, pentru ca meciul să fie fără incidente. Acesta spune că suporterii celor de la FCSB nu sunt huligani.

„Cred că e cel mai frumos stadion din țară, mai frumos ca Național Arena. Jucăm un meci în Ghencea, ne-am întors acasă. Vreau să fac și un apel la suporteri, să vină la stadion în liniște, să nu le fie frică. Vreau să fac un apel concret, clar, și pentru Peluza Nord și pentru suporterii care vin la tribuna a doua. Toleranță zero la torțe și FP3-uri, bombe.

Peluza Nord nu va folosi torțe, nu va folosi FP3-uri. Noi vrem să arătăm că suntem oameni civilizați, se poate discuta cu noi și se poate discuta orice. Nu să fim catalogați nenorociți, huligani. De asta fac apel la suporteri. Sunt instituțiile statului care ne supraveghează. Cine vrea să facă ceva este strict problema lui. Eu răspund de ceea ce fac eu. Eu îndrum suporterii către stadion, spun doar atât. Peluza Nord are toleranță zero, fără torțe, absolut nimic.

Nu ne interesează, noi suntem Peluza Nord, noi suntem Steaua, venim acasă, ne încurajăm echipa. Nu vrem să se întâmple absolut nimic. Vrem să arătăm că nu suntem ceea ce cred alții”, a declarat Gheorghe Mustaţă, într-un interviu acordat la arena din Ghencea.

Gigi Becali a dat lovitura în plan financiar cu acest meci. Din bilete, omul de afaceri va câștiga aproape 360.000 de euro. După ce va plăti chiria și celelalte cheltuieli va rămâne cu aproape 300.000 de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed