Aleix Espargaro a câştigat duminică Marele Premiu al Marii Britanii la MotoGP

Aleix Espargaro (Aprilia) a câştigat duminică Marele Premiu al Marii Britanii la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, pe circuitul de la Silverstone, a 9-a etapă a Campionatului mondial.

Espargaro, plecat abia din linia a 4-a, de pe poziţia a 12-a, i-a devansat pe italianul Francesco Bagnaia (Ducati), liderul la zi al campionatului, şi pe sud-africanul Brad Binder (KTM), care au completat podiumul. Spaniolul, care l-a devansat pe Bagnaia în ultimul tur, a bifat al doilea succes la categoria-regină.

Italianul Bagnaia şi-a mărit totuşi avansul în clasamentul general la 41 de puncte, după ce Marco Bezzecchi, plecat din pole-position şi principalul său rival în cursă, a căzut, scrie agerpres.ro.

Espargaro a fost cronometrat în 40:40.367, Bagnaia având +0.215, iar Binder +0.680.

Bagnaia are acum 214 puncte în clasamentul general, fiind lider, urmat de spaniolul Jorge Martin (Prima Pramac Racing, 173 pct) şi Marco Bezzecchi (Ducati-VR46, 167 pct).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed