S-a aflat adevărul despre Daniel Niculae! Ce probleme are, de fapt, preşedintele celor de la Rapid. Un avocat dă verdictul

S-a aflat adevărul despre preşedintele celor de la Rapid, Daniel Niculae! Ce probleme are, de fapt, preşedintele giuleștenilor. Un avocat dă verdictul în cazul său. Este foarte grav ceea ce s-a aflat.

Daniel Niculae a fost acuzat că l-a ajutat pe liderul galeriei de la Rapid să introducă materiale pirotehnice în stadion. Președintele alb-vișiniilor nu a scăpat nepedepsit și i s-a făcut dosar penal pentru fapta sa.

Ce probleme are Daniel Niculae?!

Adrian Cuculis, un cunoscut avocat a dezvăluit în ce stadiu se află dosarul lui Daniel Niculae. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a publicat în mass-media un comunicat în care a anunţat că Daniel Niculae este urmărit penal. Avocatul său a subliniat că Daniel Niculae nu e încă urmărit penal in personam, ci procurorii fac încă cercetări in rem, cu privire la fapte.

”Vreau să fac câteva clarificări. Orice fel de urmărire penală presupune mai multe etape. Există o urmărire penală in rem care presupune o urmărire penală asupra faptei.

Dacă Parchetul constată cine a săvârșit acea faptă, trebuie să identifice și persoana care a săvârșit-o. Atunci începe o urmărire penală in personam.
Dacă ajungi să fii urmărit in personam și să dobândești calitatea de suspect, de exemplu, și se adună suficiente probe împotriva ta, începe urmărirea penală a inculpatului și în cele din urmă trimiterea lui în judecată.

Acum nu există o asemenea calitate. Până când nu se clarifică lucrurile din punct de vedere procedual și procesul… până când intervine condamnarea definitivă, nici dacă ești condamnat în fond cineva nu poate să îți spună infractorule, până atunci există prezumția de nevinovăție.

Vă spun cu certitudine. Orice persoană publică ce a ajuns în fața justiției a fost tratată mai aspru. Ești persoană publică, îți asumi unele lucruri. Este o practică universală. Și în Europa se practică.

Atunci când ești persoană publică și trebuie să fii dat drept exemplu, nu ai voie să greșești. Tocmai tu, care știi legislația, nu trebuie să fii prins în vârtejul infracțiunilor”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, la digisport.ro.

Rapid București are probleme atât în campionat cât și în cadrul conducerii, pe finalul acestui sezon.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed