Accident cumplit. Șapte persoane au murit pe loc și alte 27 au ajuns la spital

Șapte persoane au murit şi alte 27 au fost spitalizate duminică în Brazilia, după un accident al unui autobuz care transporta suporteri ai clubului de fotbal Corinthians.

Vehiculul s-a răsturnat pe o porţiune de autostradă în apropiere de Belo Horizonte, în statul Minas Gerais, scrie news.ro.

Principalele cluburi de fotbal din Brazilia, dar şi Confederaţia braziliană de fotbal (CBF) şi preşedintele Luiz Inácio Lula da Silva au transmis condoleanţe familiilor şi prietenilor victimelor.

Foto. @Twitter

„Au murit şapte oameni şi 27 de persoane au fost transportate” la spitale din regiune, a declarat presei locotenentul Fernando Frois, de la Brigada de pompieri din statul Minas Gerais. El nu a precizat care este starea răniţilor.

Agenţia Naţională de Transport Terestru (ANTT) a declarat că autobuzul nu corespundea standardelor. „Nu era înregistrat sau autorizat să transporte pasageri între state”, a precizat ANTT într-un comunicat.

Potrivit mărturiilor pasagerilor, şoferul a strigat că a rămas fără frâne cu puţin timp înainte de a pierde controlul autobuzului. În vehicul se aflau peste 40 de fani ai echipei Corinthians. Aceştia se întorceau de la Belo Horizonte, unde veniseră cu o zi înainte pentru a-şi susţine echipa.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed