AC Milan i-a adus înlocuitor lui Ciprian Tătărușanu. Portarul a semnat contractul. Ce se întâmplă cu românul

AC Milan i-a adus înlocuitor lui Ciprian Tătărușanu. Portarul a semnat deja contractul.

Italienii au anunţat, miercuri, că au obţinut serviciile portarului Marco Sportiello, ultima dată component al echipei Atalanta.
Sportiello a ajuns la un acord pentru un contract valabil de la 1 iulie 2023 până la 30 iunie 2027.

El va purta la Milan tricoul cu numărul 57.

AC Milan se desparte în această vară de Ciprian Tătăruşanu, care are contract până la 30 iunie. Marco Sportiello a venit gratis, așa cum va pleca și românul.  Semifinalista Champions League îi spune adio și celui de al treilea portar, Antonio Mirante, aflat la final de contract.

Tătărușanu rămâne în Italia?

De-a lungul sezonului, portarul român a fost făcut praf de jurnaliștii italieni în repetate rînduri.

„Tătărușanu le-a oferit un sentiment de nesiguranță coechipierilor săi. Pe scurt, elevii lui Stefano Pioli nu s-au simțit niciodată în siguranță cu portarul român între buturi. Doar la meciul din Champions League cu Tottenham, de pe 14 februarie, Tătărușanu a părut mai autoritar și a dat dovadă de încredere în sine pe teren. La zece zile distanță, totuși, Maignan s-a întors. Punctele pierdute pe drum și din cauza lui Tătărușanu cântăresc mult. Drept urmare, nota lui pentru acest sezon este 5″, au scris cei de la Daily Milan.

Ciprian Tătărușanu nu duce însă lipsă de oferte. Clubul care ar putea să-l transfere este Empoli. Ar mai fi dorit se pare și de Cagliari și Torino.

Claudio Ranieri, antrenorul celor de la Cagliari, ar fi pus ochii pe român în urmă cu ceva vreme, dar a așteptat promovarea în Serie A. Fostul internațional ar putea agrea această variantă ținând cont că a mai lucrat cu celebrul antrenor și la Nantes.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed