Ziua cea mare pentru handbalul românesc! Rapid și CSM București joacă în sferturile Ligii Campionilor.

Ziua cea marepentru handbalul românesc! Jucătoarele celor de la Rapid și CSM București joacă în sferturile Ligii Campionilor și luptă pentru Final Four-ul competiției.

CSM București și Rapid vor juca astăzi în sferturile Ligii Campionilor. Rapidistele vor întâlni acasă formația norvegiană Vipers, de la ora 15:00, în timp ce jucătoarele de la CSM vor juca în deplasare, pe terenul celor de la Esbjerg.

Rapid încearcă să învingă campioana Europei

Rapid încearcă să învingă campioana Europei! Giuleștencele au o misiune foarte grea în sferturile competiției, miza fiind de asemenea una uriașă. Fetele lui Kim Rasmussen speră să obțină un rezultat favorabil, care să mențină șansele la calificare în returul infernal din Norvegia.

Totuși, moralul este unul ridicat în tabăra campioanei României. Jucătoarele clubului doresc să aducă Liga Campionilor la București, în anul în care echipa de sub podul Grand împlinește 100 de ani.

„Scenariul ideal pentru Rapid la sfârșitul acestui sezon când împlinește cei 100 de ani de existență, ar fi să câștige trofeul Champions League”, a spus Ivana Kapitanovic, în cadrul podcastului „Inimi Vișinii”.

CSM București, dublă echilibrată cu Esbjerg

CSM București are parte de o dublă echilibrată cu Esbjerg. Cele două formații s-au întâlnit în Liga Campionilor de 10 ori din 2017 până în prezent. Cele două formații s-au duelat și în sezonul trecut, iar atunci nordicele s-au calificat în Final Four, după o dublă dramatică, încheiată cu scorul de 53-52 la general.

Totuși, antrenorul bucureștencelor se așteaptă la o dublă extrem de dificilă. Adrian Vasile crede că ambele echipe sunt mult mai puternice decât în sezonul trecut și că dubla va fi una interesantă.

„Eu cred că rezultatele pe care le-am avut până acum de la începutul sezonului, comparativ cu cele pe care le-am avut în sezonul trecut, arată că în acest moment CSM este mai bună. Cu rezultate clar mai bune decât în sezonul trecut, ceea ce, evident, îți oferă o încredere și o siguranță. Totuși, înaintea unui meci cum este cel cu Esbjerg, trebuie să înțelegi că trebuie să faci un handbal total.

Și ele sunt mai bune decât în sezonul trecut. Chiar dacă, din punctul de vedere al rezultatelor în Liga Campionilor, sezonul trecut aveau mai multe victorii. Erau o echipă neînvinsă în foarte multe luni, ceva de genul. Au încă două jucătoare bune care contribuie în plus la echipă. Cred că ambele echipe se vor întâlni poate într-o versiune un pic mai bună a lor. Sigur, în dorința de a înclina această balanță în favoarea noastră”, a spus antrenorul CSM-ului, pentru Prosport.

Antrenorul lui CSM speră la câștigarea trofeului

De asemenea, antrenorul de la CSM a vorbit și despre șansele ca o formație din România să ridice trofeul Ligii Campionilor, în acest sezon.

„(n.r. Ne putem gândi la mai mult de Final Four?)

Da, e automat, asta trebuie să facem, sunt convins că, și ei, și noi, facem același lucru. Mai mult decât atât, dorința noastră de la începutul sezonului, așa cum e de fiecare dată, dar anul ăsta parcă și mai accentuat. A fost de la primele antrenamente pe care le-am făcut în vară, deja menționam ținta noastră, Final 4. Și să câștigăm campionatul în România. Sezonul ăsta, în ceea ce ne privește pe noi, are cred și mai multă foame de rezultat mare”, a mai spus Adrian Vasile pentru sursa citată anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed