Mirel Rădoi, de nerecunoscut! S-a aflat ce a putut să facă imediat după meci. Imaginile au devenit publice imediat după meci. Fostul selecţioner a făcut spectacol imediat după meciul celor de la Al Tai.
Mirel Rădoi s-a dezlănţuit imediat după victoria celor de la Al Tai. Trupa românului s-a impus în prelungiri cu Al Fateh.
Mirel Rădoi, de nerecunoscut!
Al Tai s-a impus pe terenul celor de la Al Fateh cu scorul de 3-2, în etapa 19 din Liga Pro Arabia Saudită. Golul victoriei pentru echipa lui Mirel Rădoi a fost marcat de Knowledge Musona în minutul 90+2.
Al Fateh a deschis scorul în minutul 7 prin reușita lui Feras Albrikan. Echipa lui Rădoi a reușit egalarea după 10 minut prin Knowledge Musona. Al Tai a trecut în avantaj în minutul 29, după ce Guy Mbenza și-a trecut numele pe tabela de marcaj.
Al Fateh a revenit în minutul 70, tot printr-o reușită a lui Albrikan. Deși se aștepta ca meciul să se termine la egalitate, Knowledge Musona a reușit „dubla” și a adus victoria pentru Rădoi.
După victoria obținută de în prelungiri, Rădoi a fost surprins de unul dintre elevii săi într-o ipostază inedită. Antrenorul român s-a bucurat cot la cot cu fotbaliștii săi. A dansat și a cântat după ce a luat cele trei puncte puse la bătaie în etapa a 19-a.
După ce a învins-o pe Al Fateh, Al Tai a făcut 25 de puncte și s-a apropiat la trei de Al Fateh. Al Tai are opt victorii, un rezultat de egalitate și 10 înfrângeri în cele 19 meciuri.
După 19 etape jucate în sezonul 2022 – 2023 din Liga Pro Arabia Saudită, Al Tai se află la 18 puncte în spatele liderului Al Nassr. Pentru Al Tai urmează meciul de „acasă” cu Dhamk.
Al Raed, echipa condusă de Marius Șumudică, nu stă la fel de bine în clasament ca Al Tai. Formația la care evoluează românii Silviu Lung Jr. și Alexandru Mitriță are 21 de puncte adunate în 18 meciuri și se află pe locul 11 în clasamentul din Arabia Saudită.